Brutal

Capitol bonus - Cu mine

~~~~~

Hey, dragilor! V-am pregătit un nou capitol pentru că ador povestea dintre Maya şi Damien şi pentru că cei doi au multe momente frumoase împreună. Sper să vă placă. Pupici mulţi tuturor :*

~~~~~

Damien

În sfârşit am terminat programul la cofetărie. Abia aştept să ajung acasă şi să o văd pe Maya. O zi întreagă fără ea e mult prea mult. Am lăsat-o dormind în apartamentul meu pentru că efectiv nu am putut să o trezesc înainte să plec, dormea atât de liniştit, dar mi-a spus că va rămâne acolo azi pentru că nu trebuie să se ducă la florărie.

Urc grăbit scările, fără să mai aştept liftul. După ce deschid uşa, braţele Mayei se află în doar câteva secunde în jurul meu, strângându-mă cu putere.

— Damien, mi-a fost dor de tine!

Nu pot să-mi opresc câteva hohote de râs atunci când observ cât de drăgălaşă e, exact ca un copilaş plin de energie. Ceva în mine se topeşte când Maya nu îmi dă răgaz să îi spun că şi mie mi-a fost la fel de dor de ea, pentru că îmi asaltează faţa cu pupici şi sărutări dulci.

— Maya, încerc să o fac atentă la mine, dar blondina mea nu mă ascultă.

Îmi prinde faţa între mâinile ei delicate şi îmi ghidează capul către ea până când buzele ei le învăluie cu dorinţă pe ale mele. Şi nu pot să mă împotrivesc deloc acestui sărut, aşa că îi răspund cu la fel de multă intensitate şi o cuprind în braţele mele. Nu există niciun centimentru liber între corpurile noastre şi simt cum lucrurile escaladează foarte repede. Întrerup sărutul şi o fac pe Maya să se uite la mine, ignorându-i protestele.

— Iubito, şi mie mi-a fost dor de tine! îi fixez ochii vibranţi pe care nu mă satur niciodată să îi admir.

Maya îmi zâmbeşte drăgăstos, iar eu îmi întind mâna şi îi dau o şuviţă de păr pe după ureche, lăsându-mi apoi degetele să-i mângâie obrazul fin.

— Te iubesc, Damien! Mult, mult, cel mai mult! îmi sare în braţe ca un iepuraş energic ce e. Îşi încolăceşte picioarele în jurul taliei mele, iar eu îi susţin coapsele cu o mână în timp ce pe cealaltă o aşez pe spatele ei.

— Şi eu te iubesc, Maya, nu ai idee cât de mult, îi şoptesc, sărutând-o uşor pe păr.

Ceva pufos aleargă către noi şi imediat începe să latre vesel. Micuţul Ares, care nu mai e deloc mic, ci e un adevărat câine,de talie mare, mă întâmpină şi el.

— Ares, băiete, şi de tine mi-a fost dor. Ares se urcă cu labele pe mine şi aproape că mă face să mă dezechilibrez.

Îi simt chichotelile Mayei care îmi fac pieptul să vibreze. Îşi ridică capul către mine şi mă sărută scurt pe bărbie.

— Râzi cumva de mine, blondino? o întreb încercând să par serios, dar colţurile ridicate ale gurii mă trădează.

Maya dă din cap amuzată şi mă îmbrăţişează şi mai strâns.

Momentele astea atât de simple cu ea mă fac să apreciez atât de mult faptul că am avut norocul că un înger ca ea a venit şi m-a vindecat de tot ce era "bolnav" în mine. E pentru prima oară când simt că viaţa mea merită trăită. Maya e motivul pentru care i-aş mai cere lui Dumnezeu încă o viaţă, doar ca să am şi mai mult timp cu ea.

De când suntem împreună, apartamentul meu nu mi se mai pare gol. Încă nu locuim împreună, deşi relaţia noastră durează de aproape un an. Ne petrecem timpul ba în apartamentul meu sau al ei, ba la casa de pe lac. Dar nu avem un loc doar al nostru. Poate casa de pe lac e într-un fel: e locul în care suntem doar noi doi, departe de toţi, dar nu putem să stăm tot timpul acolo, în special când acum avem mai tot timpul treabă în oraş. Dar doar pentru momente ca astea mi-aş dori să locuim împreună permanent. Maya m-a întâmpinat astăzi cu atât de multă dragoste şi m-a făcut să mă simt dorit. A fost bucuroasă când am intrat în casă şi m-a luat în braţe de parcă nu m-ar mai fi văzut de săptămâni întregi, când în realitate au fost doar câteva ore.