Brutal

16. Dezastru

Maya

Ultima săptămână...

E ultima săptămână de pregătiri pentru nunta lui Kim şi a lui Eric. Cei doi trebuie să se întoarcă peste 4 zile, joi după-amiază. Am vorbit cu Kim aseară şi am putut să îmi dau seama din vocea ei cât de emoţionată era. Am informat-o vag despre cum stau lucrurile aici pentru că vreau să fie o surpriză totul.

Realitatea este că pregătirile sunt aproape de final, dar încă mai sunt câteva aspecte nerezolvate. Din fericire, Damien a vorbit cu Xavier şi acesta ne-a pus în contact cu unul dintre prietenii lui şi astfel am reuşit să facem rost de mese şi scaune. Toate vor fi livrate miercuri. Şi tot atunci va sosi şi ringul de dans confecţionat din lemn şi pe care îl vom pune în mijloc.

Aranjamentele florale au fost cel mai uşor de bifat de pe listă. M-am ocupat personal şi orhideele albe şi roz, preferatele lui Kim, vor fi aranjate pe fiecare masă şi va exista chiar şi o arcadă florală. Până şi buchetul ei o să conţină aceleaşi flori.

Partea cu mâncarea e şi ea rezolvată. Mai puţin tortul. Damien încă nu a acceptat să îl facă, dar până joi, cel târziu, trebuie să îl conving.

Relaţia mea cu Damien e diferită de o săptămână. De când a avut loc întâlnirea cu Joshua, îl simt mai relaxat în preajma mea şi am observat că nu se mai înfurie atât de repede.

Într-o oră urmează să mă întâlnesc cu el la apartamentul meu ca apoi să mergem împreună la casa de pe lac.Îmi place acel loc. E atât de liniştitor acolo. Poate după ce terminăm cu toată agitaţia asta, o să îl rog pe Damien să înotăm împreună în lac. Întodeauna mi-am dorit să fac ceva aventuros şi să înot dezbrăcată noaptea.

Acum aştept să ridic rochia de mireasă a lui Kim. A fost făcută acum doi ani, când au vrut prima oară să se căsătorească şi chiar înainte să plece în Spania a dus-o la modificat, rugându-mă pe mine să o iau astăzi.

Croitoreasa care a realizat modificările necesare vine cu braţele încărcate. Nu am văzut încă rochia şi nici acum nu pot să o văd pentru că se află într-o husă de protecţie, dar ştiu că e frumoasă: gusturile lui Kim în materie de haine nu dezamăgesc niciodată.

*

Imediat ce păşesc afară din lift, aud hohote de râs. Un zâmbet îşi face apariţia pe chipul meu când mă apropii şi descopăr sursa chicotelilor: micuţa Jasmine şi mama ei, Lily, vecinele mele care s-au mutat în apartamentul de lângă mine acum câteva zile.

— Lily, Jasmine! le întâmpin bucuroasă.

Cele două îşi întorc capul către mine şi Lily este cea care îmi răspunde, în timp ce încearcă să o oprească pe Jasmine să alerge în jurul ei.

— Maya, ce mai faci?

Observ că pe hol sunt câteva cutii şi mă uit din nou la Lily care are o găletuşă de vopsea în mână.

— Sunt bine. Redecoraţi?

— Da. Eu şi Marco ne-am apucat de vopsit camera lui Jasmine.

Îmi îndrept atenţia către Jasmine care s-a oprit din alergat.

— Hey, Jas, ce culoare o să fie camera ta?

Jasmine îmi oferă cel mai drăguţ zâmbet şi în semn de răspuns îşi ridică mâinile şi mi le arată. Palmele ei sunt acoperite de vopsea, o nuanţă plăcută de albastru deschis.

— A vrut să ne ajute la vopsit, mă lămureşte Lily, în timp ce îşi priveşte fiica drăgăstos. Marco s-a dus să mai cumpere vopsea, îmi explică absenţa soţului ei.

— Vrei să vezi cum arată camera lui Jasmine? îmi sugerează Lily. Nu e gata, dar până acum am făcut o treaba bună, nu-i aşa Jas? se uită mândră la fetiţa blondă care dă din cap entuziasmată.

— Lasă-mă să duc asta înăuntru, îi arăt rochia din braţele mele, şi revin.

— Desigur.

Deschid uşa apartamentului şi înaintez până ajung în sufragerie. Las rochia pe singurul fotoliu din cameră şi mă reîntorc la Lily şi Jasmine, lăsând uşa de la intrare deschisă.

O urmez pe Lily înăuntru. Într-adevăr, camera e frumos pictată şi pe peretele din faţă sunt vizibile palmele mici ale Jasminei.

— Wow, Jas, chiar te pricepi, îi admir creaţia, dar imediat îmi dau seama că între timp Jasmine a părăsit camera şi noi nu am observat.

Puţin panicată, Lily începe să o strige şi amândouă ne întoarcem pe hol. Acolo o găsim pe Jasmine care ne priveşte inocent.

Lily se relaxează din nou şi eu sunt uşurată că nu a păţit nimic.

După alte câteva minute apare şi Marco, cu o nouă cutie de vopsea.

Îmi iau la revedere de la ei şi intru în casă, fericită că în curând o să-l văd pe Damien.

Dar bucuria mea de mai devreme se termină de îndată ce privirea îmi cade pe fotoliul pe care am lăsat rochia de mireasă.

Simt cum picioarele încep să îmi tremure şi să cedeze sub mine. Husa care proteja rochia e deschisă până la jumătate şi pe corsetul alb din dantelă se văd clar două pete cu vopsea albastră: palmele Jasminei.

Cum? Cum e posibil asta?

Şi atunci îmi dau seama ce s-a întâmplat. Când ne-am speriat eu şi Lily că Jasmine nu se află lângă noi, ea probabil a intrat în apartament pentru că uşa era dechisă şi curiozitatea a împins-o să deschisă husa de protecţie şi să atingă rochia.

Mă apropii încet şi urmele albastre care murdăresc albul imaculat îmi aduc primele lacrimi. Rochia e distrusă! Şi nu pot să învinuiesc un copil de 9 ani care a fost curios pentru că e doar vina mea că am lăsat uşa deschisă. E doar vina mea! I-am ruinat rochia de mireasă prietenei mele! Cea mai bună prietenă a mea care a avut încredere în mine! Şi eu am reuşit să distrug totul la sfârşit. Cum am putut să fiu atât de proastă, cum am putut să organizez totul în cel mai mic detaliu şi să o dau în bară cu ceva atât de simplu ca luarea unei rochii de la atelier şi păstrarea ei până la venirea miresei?! Era cea mai uşoară sarcină şi eu am greşit!

Lacrimile îmi curg acum în voie. Genunchii nu mă mai susţin şi mă prăbuşesc, sprijininu-mă în palme.

Tot ce îmi trece acum prin cap e faptul că am dezamăgit-o pe Kim şi i-am stricat nunta. Rochia asta înseamnă foarte mult pentru ea: a conceput designul şi a făcut-o exact aşa cum a visat încă din copilărie. Ţin minte de câte ori a menţionat asta. Şi acum...

Printre hohotele mele de plâns, aud vag bătăile din uşă. Le ignor însă. Câteva secunde mai târziu acestea încetează şi vocea lui Damien răsună din spatele meu.

— Maya?