Brutal

19. Slăbiciune

Damien

Mâine e în sfârşit nunta. Nu ştiu ce o să se întâmple cu mine şi Maya după ziua de mâine, dacă o să mai vorbească cu mine, dar ştiu că de abia aştept să se termine toate pregătirile şi toată agitaţia.

Toată săptămâna Maya a fost stresată din cauza asta şi aproape că nu i-am mai văzut deloc zâmbetul. Îmi aduc aminte de ziua de marţi când a probat rochia pe care i-am ales-o eu. I-am spus atunci că rochia arată bine pe ea, dar ştiu că a fost o prostie din partea mea să zic asta. Am remarcat cum s-a întristat imediat ce cuvintele alea mi-au ieşit pe gură. Adevărul e că Maya era atât de frumoasă îmbrăcată în rochia aceea şi ochii ei păreau din altă lume, încât mi-a fost teamă să îi spun ce cred cu adevărat: aş fi părut un idiot care foloseşte cuvinte siropoase şi care a rămas fermecat la vederea unei fete. Chestia asta se întâmplă doar în prostiile alea de filme romantice. Sau cel puţin, asta am crezut până acum... Dar, oricum am părut un idiot care nu e în stare să complimenteze o fată şi reuşeşte să o facă să se simtă prost. De asta, câteva ore mai târziu, i-am spus Mayei că o să fac tortul de nuntă. Mă simţeam vinovat, iar zâmbetul de pe chipul ei atunci când a auzit, a meritat pe deplin ziua pierdută azi ca să termin tortul.

Kim şi Eric încă nu s-au întors din Spania. Trebuiau să revină ieri, dar au pierdut avionul şi nu au putut găsi bilete decât pentru altă zi, aşa că vor ateriza mâine dimineaţă. Ar face bine să nu lipsească de la propria nuntă. Maya s-a străduit să facă totul perfect până în cel mai mic detaliu.

Totul e aranjat afară şi dacă aud pe cineva că e nemulţumit de ceva, nu o să se sfârşească prea bine.

*

Maya urmează să ajungă în orice clipă. Vrea să se asigure că nu lipseşte nimic şi e aşa cum a planificat ea.

- Damien! îi aud vocea atunci când intră. Mă ridic de pe pat şi cobor să o întâmpin.

— Maya, o salut scurt.

Îmi zâmbeşte când mă vede coborând scările şi înainte să mă opresc, îi răspund cu un mic zâmbet, aproape insesizabil, dar totuşi un zâmbet. Şi se pare că Maya îl remarcă pentru că i se luminează chipul instantaneu.

— Nu-mi vine să cred că mâine Kim şi Eric se căsătoresc, îmi spune după ce se aşază confortabil pe canapeaua din sufragerie, strângând la piept una din pernele decorative.

Mă aşez lângă ea, la o distanţă de doar câţiva centimentri.

— În sfârşit o să scăpăm de toată treaba asta.

— O să îmi fie dor să organizez o nuntă cu tine, totuşi...

Nu ştiu de ce şi nu ştiu cum, dar afirmaţia ei obţine de la mine cea mai ciudată reacţie de până acum. Încep să râd. Nu un râs fals sau forţat, ci complet sincer şi aşa cum nu mi s-a mai întâmplat de ani buni.

Maya e şocată de hohotele mele de râs şi mă priveşte de parcă aş fi un extraterestru. Nici eu nu mă recunosc. Nu m-am mai simţit atât de în largul meu în preajma unei persoane, dar când sunt cu Maya nu mă mai gândesc la ce ar putea să creadă despre mine sau dacă m-ar critica pentru că mi-a demonstrat că ea nu mă judecă cum o fac alţii. Lângă ea nu mă tem să zâmbesc şi să îi arăt şi alte stări, nu doar răceală şi negativitate.

După şocul iniţial, Maya se uită la mine cu blândeţe şi îmi zâmbeşte încântată.

— Cred că eşti singura persoană căreia i s-ar face dor să petreacă timp cu mine. Toţi ceilalţi nu ştiu cum să scape de mine mai repede, iar tu spui chiar contrariul, dau din cap amuzat, după ce mă calmez.