Brutal

25. Zeul războiului

Damien

L-am adus pe Ares la casa de pe lac. Căţeluşul s-a trezit, dar este înfăşurat în bandaje peste bandaje şi nu poate încă să se mişte. Din ce mi-a spus Harry, are doar 2 luni şi e încă un miracol că nu a avut mai multe răni. De asta l-am şi numit "Ares"- s-a luptat să trăiască, şi-a folosit toate forţele ca să răzbească şi a avut succes.

Maya a spus că o să vină şi ea după ce trece pe acasă să se schimbe şi îl vizitează şi pe Joshua pentru că ieri, cum a fost sâmbătă şi a fost ocupată cu nunta, nu a putut să îl vadă.

I-am cumpărat, în drum spre casă, şi un coş în care să doarmă şi ceva mâncare.

Este atât de micuţ şi firav şi de fiecare dată când mă uit la el mă simt vinovat că e în starea asta doar din cauza mea.

Îl aşez în coşul lui, în sufragerie, lângă şemineul neaprins. Imediat a închis ochii şi nu pot să nu mă întreb dacă nu resimte nicio durere. În ciuda faptului că bandajele îi acoperă o mare parte din corp, încă i se vede blana complet gri. În afară de vârful lăbuţei stângi şi vârful cozii, care sunt albe, restul este cenuşiu, o culoare care îl face să pară murdar.

*

Maya nu a mai venit astăzi. Am aşteptat-o până în punctul în care am început să mă îngrijorez că a păţit ceva şi am sunat-o. Nu mi-a răspuns. Aşa că am sunat-o din nou. Şi din nou. Până când, într-un final, mi-a trimis un scurt mesaj în care mi-a explicat că a pierdut noţiunea timpului împreună cu Joshua, povestindu-i tot ce s-a petrecut la nuntă şi că va veni mâine.

După ce am citit mesajul ei, m-am aşezat, lipsit de energie, pe canapea. Mai mult ca sigur şi-a dat seama că sunt un nenorocit care nu merită prezenţa ei şi a ales să se îndepărteze de mine încetul cu încetul. Ce naiv sunt! Chiar am crezut că tot ce mi-a spus era adevărat. Că nu mă urăşte şi că nu o să se comporte diferit cu mine. Dar nu ar trebui să mă surprindă. De fiecare dată când laşi garda jos, cineva îţi înfinge un pumnal în inimă. Sau îl răsuceşte puţin pe cel care e deja înfipt acolo de alţii.

Adorm pe canapea, aproape de Ares pentru a fi sigur că nu o să se simtă singur la noapte. A început să mănânce, iar asta nu înseamnă decât că începe să îşi revină.

*

A doua zi, mă trezesc hotărât să mă duc până la Maya. Poate că am tras concluziile pripite şi poate că a fost ocupată cu Joshua. Dar nu mai am răbdare să vină ea să mă viziteze, aşa că îl sun pe Eric pentru a veni să aibă câteva ore grijă de Ares. Nu îmi cere explicaţii pentru ce îl chem aici, la o zi după propria nuntă, dar în mai puţin de 40 de minute ajunge.

— Hei, Damien, mă salută de îndată ce îi deschid uşa.

Părul lui cu o tentă arămie e răvăşit, de parcă tocmai s-a trezit şi îmi dau seama că a venit în grabă doar pentru că i-am cerut eu asta. Un sentiment ciudat îmi încălzeşte sufletul.

— Eric, îi fac loc să intre în casă.

— De când ai un câine? mă întreabă intrigat atunci când îl observă pe Ares, culcat pe lăbuţele din faţă şi care se uită cu ochi obosiţi la noul intrus.

— De ieri. De asta te-am chemat. Am nevoie să îl supraveghezi câteva ore până mă duc eu până în oraş.

— De ce nu o chemi pe Maya pentru asta? îmi zâmbeşte ştrengăreşte.

— Pentru că pe ea mă duc să o văd, îi răspund stânjenit.

— Înţeleg. Ţi-e dor de ea, deja? Ai văzut-o ieri întreaga zi.