Brutal

6. Ne aducem aminte

Maya

Când, în sfârşit, îl zăresc pe Joshua, zâmbetul meu devine şi mai larg.

— Bună, Maya! mă întâmpină, ca de obicei,bătrânelul care în ultimul an mi-a devenit un prieten foarte drag.

Mă aşez alături de el, pe marginea trotuarului şi după ce îmi spune ce a mai făcut în ultimele zile,  încep să îi povestesc tot ce s-a întâmplat de când nu ne-am mai văzut. Îi spun despre nuntă, despre Damien, despre ziua de ieri care m-a lăsat complet derutată. Chiar nu mai ştiu cum să mă comport cu el, nu vreau decât să ne înţelegem şi să reuşim împreună să rezolvăm toată încurcătură asta cu nunta.

— Ei bine, mie îmi pare a fi un băiat pierdut...

— Pierdut? îl întreb nedumerită pe Joshua.

— Da, dă uşor din cap, gânditor. Ştii, uneori, oamenii se mai pierd, se rătăcesc. Nu mai ştiu pe ce drum trebuie să o ia pentru a fi bine şi ajung să o ia pe un drum oarecare, care se dovedeşte a fi cel mai lung şi cel mai greu. E un băiat cu un suflet rănit, Maya.

— Dar părea că, în sfârşit, reuşisem să îl fac să aibă încredere în mine... să îl fac să îşi dea seama că nu vreau săîl rănesc, că pur şi simplu vreau să fim prieteni. Nu înţeleg de ce se comportă aşa urât cu mine, când nu i-am făcut nimic...

— Tu nu. Dar alţii e posibil să îi fi făcut. Nu ştii povestea lui, Maya.

Realitatea cuvintelor lui Joshua mă fac să mă încrunt.Chiar nu ştiu nimic despre Damien, în afară de faptul că are 24 de ani, este fratele lui Eric, dar cei doi au o relaţie distantă, chiar tensionată, că e foarte închis în el şi mereu pare supărat, nervos pe ceva, că nu vorbeşte prea mult şi nu cred că ştie să zâmbească pentru că nu l-am văzut făcând asta. E permanent încruntat şi morocănos şi nu îi plac nunţile şi e foarte conştient de cicatricea de pe obraz şi încearcă să o ascundă mereu şi... Şi asta e tot ce ştiu. Dar totuşi, iată-mă aici, judecându-l când , de fapt, nu ştiu mai nimic despre el şi de ce e aşa cum e.

— Şi? Ce ar trebui să fac în cazul ăsta? îl întreb pe Joshua, dezamăgită. Nu ştiu cum să mă mai comport în preajma lui, oftez şi îmi plec capul.

— Poţi încerca prin a-i fi prietenă şi prin a avea răbdare cu el.

— Dar asta am făcut şi până acum! Am încercat să mă împrietenesc cu el, dar mă respinge constant. Cum te împrieteneşti cu un om care nu te vrea în preajma lui?

— Maya, cu timpul, o să înveţi că nimeni nu îşi doreşte cu adevărat să fie singur. Şi nu mă refer la singur, în sensul de lipsit de o iubită, ci la singur din toate punctele de vedere. Da, uneori căutăm singurătatea pentru că pur şi simplu obosim de la prea multă companie, dar nimeni nu o caută pentru totdeauna. La un moment dat, cei care au fost singuri prea mult se obişnuiesc cu această stare, dar realitatea este că aceştia au cea mai mare nevoie de cineva. E greu, Maya, să scoţi pe cineva din întuneric.

Joshua observă întristarea de pe chipul meu pentru că imediat după asta adaugă:

— Dar, din ce mi-ai povestit, pare că ai făcut un mic progres, nu crezi?

— Progres? Glumeşti, cred! După ce am dansat, a stat lângă mine, pe bancă, câteva secunde, apoi s-a ridicat aşa de brusc de parcă l-aş fi ars. Ăsta nu e progres. Asta înseamnă că nu o să reuşim niciodată să ducem la bun sfârşit nunta. Nu mă lasă să mă apropii. Şi nu vom reuşi să comunicăm cum trebuie. Oricum am pierdut atât de multe zile doar pentru o singură sarcină din tot planul şi încă nu am reuşit să o rezolvăm. Cum vom putea să facem totul în mai puţin de 30 de zile?