Brutal

33. "Nu faci îngerii să sufere"

Damien

În sfârşit pot să adorm liniştit pentru că ştiu că Maya nu va pleca curând de lângă mine. Ceva s-a schimbat între noi doi. Suntem mai apropiaţi ca niciodată, petrecem atât de mult timp împreună şi ce e straniu pentru mine e că totul se simte atât de natural. Sunt mult mai relaxat în preajma ei şi nu mă mai tem că aş putea greşi şi ar fugi, mâncând pământul. Pot să o sărut când vreau şi să fac dragoste cu ea până când amândoi suntem vlăguiţi şi transpiraţi.

Maya e în sufragerie, în faţa şemineului, şi se joacă cu Ares care efectiv o adoră. E la fel de energic şi jucăuş ca ea, probabil de asta se înţeleg ei atât de bine.

— Hei, frumoasa mea, o să îl faci pe Ares să mă ignore complet când tu nu eşti aici, dacă mai continui să îi oferi atâta atenţie, o tachinez când mă aşez lângă ea, pe covor.

— Nu, te iubeşte şi pe tine, nu-ţi face griji, se uită la mine cu afecţiune.

O trag mai aproape şi o sărut apăsat. Îmi pun mâinile protectiv în jurul umerilor ei şi o lipesc de mine. Ares adoarme la picioarele noastre,încolăcit.

— Ştii, mă gândeam la ceva...

— La ce, blondina mea? îi răspund puţin distras de verdele intens al ochilor ei.

— Poate am putea să organizăm o cină la care să îi invităm pe Eric, Kim, Xavier...

Propunerea ei îmi captează întreagă atenţie.

— De ce am face asta? o întreb bănuitor.

O simt cum devine agitată.

— Ştiu că nu e treaba mea să mă bag, dar... Ar fi frumos să încerci să reconstruieşti relaţia cu fratele şi tatăl tău.

De data asta nu o corectez atunci când îi numeşte pe cei doi aşa. Ba mai mult, chiar iau în calcul propunerea ei.

— Nu încerc să te forţez să faci ceva ce nu îţi doreşti, dar trebuie să ştii că ei chiar te iubesc, Damien. Lasă-i să facă parte din viaţa ta. Nu trebuie să accepţi asta acum, dar poate într-o zi...

— E o idee bună, o întrerup.

— Da?

Încep să râd de uimirea ei.

— Da, Maya. Ai dreptate. Eric şi Xavier sunt familia mea.

Să spun asta cu voce tare parcă mă eliberează de o mare greutate.

— Chiar şi pe Vicky o să o invit. Trebuie oricum să vorbesc cu ea despre cofetărie. Nu am mai trecut pe acolo în ultima vreme.

— Oh, haide, doar nu o să-şi concedieze nepotul preferat,mă tachinează Maya

— Nu mă gândeam la asta. Aş vrea...

Mă opresc brusc pentru că îmi e ruşine să îi spun Mayei ce mi-aş dori să fac. O să râdă de mine, mai mult ca sigur.

— Ce? mă îndeamnă să îi dezvălui.

— Nimic, uită. E o prostie, oricum.

— Nu, vreau să aud, mă sărută pe obraz şi mă priveşte călduros.

De ce mă vrăjeşte mereu cu ochii ăia verzi?

— Vreau să îmi deschid propria cofetărie, îi spun, dezarmat.

Aştept temător reacţia ei care întârzie să apară şi devin mai panicat când pe chipul ei nu pot să citesc nimic. Mă pregătesc să îi spun că am glumit ca să nu creadă că sunt un complet idiot pentru că m-am gândit la asta, când îi simt braţele Mayei în jurul gâtului meu.

— E super, Damien! Cum poţi să spui că e o prostie?! mă întreabă revoltată. Sunt aşa mândră de tine!

Cuvintele ei trezesc în mine o emoţie nemaitrăită. Cred că mă cam îndrăgostesc de Maya. Nu, asta am făcut-o deja, cred că mă îndrăgostesc mai tare...

— Chiar crezi asta?

— Normal că da! O să fiu primul tău client! De fapt, o să fiu cel mai fidel client şi sper că o să îţi faci timp să îmi pregăteşti prăjiturile pe care le vreau, printre toţi clienţii pe care o să îi ai!

Oh, Maya, ai devenit prioritatea mea de ceva vreme. Toţi clienţii din lume nu pot schimba asta.

— Eşti tu aşa sigură că voi avea atâta succes?

— Bineînţeles! nici nu stă pe gânduri. Tu nu ai gustat niciodată bunătăţile alea pe care le faci?

— Ba sigur că da.

— Şi cum îndrăzneşti să crezi că nu vei avea cozi întregi de oameni gata să cumpere din cofetăria ta? mă întreabă şocată.

— Ai prea multă încredere în mine...

— Chiar am, îmi răspunde sincer.

Iar eu o sărut şi mai sincer. Niciodată nu am avut atâta încredere în cineva cum am în Maya şi asta mă sperie într-o oarecare măsură. Are prea multă putere asupra mea şi oricând ar putea să mă zdrobească şi să mă lase cu inima bucăţi dacă ar vrea.

— Crezi că mâine seară ar fi ok să organizăm cina? Aici?

— Sigur, Maya. O să o inviţi şi pe mama ta?

Imediat ce îi adresez întrebarea se întristează şi eu îmi dau seama că niciodată Maya nu a menţionat-o până acum pe mama ei.

— Nu. Locuieşte în Australia cu soţul ei.

Noua informaţie mă surprinde. Şi ce e şi mai surprinzător e tonul rece şi indiferent cu care Maya vorbeşte despre mama ei.

— Nu avem o relaţie apropiată, Damien, oftează şi îşi lasă capul pe umărul meu. Ne-a părăsit pe mine şi pe tata când eu aveam doar 10 ani. S-a îndrăgostit de un doctor şi a fugit cu el în lume. Vorbesc foarte rar cu ea. Şi atunci doar pentru că eu iau legătura cu ea, altfel ea nu ar face niciun efort. Nici măcar nu s-a deranjat să mă caute de ziua mea şi să îmi ureze "la mulţi ani". Dar probabil a uitat, ca în fiecare an. Nu a făcut parte din viaţa mea decât foarte puţin. Am iertat-o, dar nu am ce să fac mai mult de atât. Ea nu vrea să se întoarcă aici, nu vrea să îşi abandoneze noua familie aşa cum a făcut cu vechea. Nu pot să o oblig şi, oricum, am învăţat să trăiesc fără ea. Tati a fost mereu lângă mine.

O strâng în braţe, cu putere.

— Cred că din cauza asta insist să încerci să te apropii de Eric şi Xavier. Pentru că ei chiar îşi doresc să facă parte din viaţa ta şi tu încă ai posibilitatea să fii alături de familia ta.

Nu am realizat până acum că şi Maya ascunde atâta suferinţă în spatele unui zâmbet perfect.

— Maya, o mângâi blajin pe părul uşor ondulat.

— E în regulă, Damien, nu o să plâng de data asta. Am avut cândva nevoie de ea, dar acum nu mai am. Singura mea familie e Kim. Şi acum şi tu.

Confesiunea ei îmi aduce lacrimi în ochi pe care încerc să le ţin în frâu.

— Frumoasa mea...

O sărut cu disperare, cu speranţa că pot să-i absorb cu buzele mele toată durerea. O urăsc pe mama ei pentru tot ce i-a făcut Mayei. Nu faci îngerii să sufere. Şi pentru că Maya are un suflet aşa bun şi pur a iertat-o, deşi nu merită. Dar eu nu o iert pentru că nu sunt nici bun, nici pur.

Micuţa mea blondină şi-a păstrat zâmbetul impecabil, cu toate că şi ea a simţit abandonul unei mame şi nu pot decât să o admir pentru căldura ei sufletească şi pentru abilitatea ei de a ierta şi de a vedea o parte bună chiar şi în oamenii care nu au nimic bun.

Şi indiferent de ce va fi, nu voi permite nimănui să îi provoace nici măcar o singură lacrimă.