Brutal

Capitol bonus 3 - Îmbrăţişarea ta e "acasa"

Maya

Kim şi Eric trebuie să ajungă în doar câteva minute, iar eu încă nu sunt gata. Fiecare articol vestimentar din dulapul meu ajunge pe podea. Pufnesc iritată că nu găsesc nimic care să îmi convină şi mă aşez pe marginea patului, ultimul gram de răbdare pe care îl mai aveam fiind şi el azvârlit ca o bucată de material.

Paşii lui Damien răsună pe holul pustiu şi imediat uşa de la dormitor se deschide.

— Iubito, Kim şi... Ce naiba s-a întâmplat aici? uimirea din glasul lui aproape că mă face să izbucnesc în râs. 

Îmi întorc privirea întristată către bărbatul îmbrăcat în cămaşă albă care stă confuz în prag.

— Nu am cu ce să mă îmbrac, îmi încrucişez braţele la piept şi oftez prelung. 

Damien îşi mută privirea asupra mormanului de haine din mijlocul camerei, apoi, cu paşi studiaţi, se apropie de mine. 

— Maya, începe cu glas blând, ai un dulap plin cu haine. Cum adică nu ai cu ce să te îmbraci? 

Îmi dau ochii peste cap, simţindu-mă din ce în ce mai nervoasă. 

— Nu am! Nu îmi place nimic!

— Kim şi Eric o să ajungă în orice clipă, continuă pe aceeaşi voce precaută. Avem rezervare la restaurant la ora 20:30, nu putem întârzia.

Astăzi este ziua lui Xavier, iar băieţii i-au pregătit o cină surpriză la restaurantul lui preferat cu specific chinezesc, iar eu sunt mai mult decât încântată să îl văd pe Damien atât de dornic să îşi serbeze tatăl.

— Dar nu am ce să port, oftez din nou şi îl privesc pierdută printre genele lungi atinse de pensula rimelului.

Damien nu îşi pierde răbdarea în faţa atitudinii mele de copil alintat. În schimb, se apleacă pentru a îmi oferi un sărut scurt pe frunte, apoi se îndreaptă hotărât către dezordinea din şifonierul meu. Cu buzele strânse într-o linie dură începe să caute printre hainele răvăşite.

Revine lângă mine, ţinând în braţe o rochie vişinie pe care îmi amintesc că am cumpărat-o acum ceva vreme, dar nu am avut încă ocazia să o port. Este croită simplu, dintr-un material vaporos care curge în linie dreaptă până deasupra genunchilor. Are mânecile lungi, decupate elegant de la umăr până la manşetă şi un decolteu care lasă claviculele la vedere, fără să fie indecent. E perfectă.

Întind mâna ca să o iau, dar Damien mă opreşte atunci când mă cuprinde de mijloc şi mă trage mai aproape de el. Ochii lui îi studiază preţ de câteva clipe pe ai mei, apoi cu o delicateţe care îmi răvăşeşte corpul pe interior, mă dezbracă de tricoul lui alb în care am dormit aseară. Îmi place că Damien a început să îşi cumpere şi haine de altă culoare şi că negrul nu mai e predominant în garderoba lui.