Brutal

29. Escapadă

Damien

Sunt îngrozit să merg acolo. Abia mă pot concentra asupra drumului. Dar, mă uit imediat la scaunul din dreapta mea pe care Maya doarme liniştit.

E un drum lung, de aproape patru ore şi am plecat destul de dimineaţă, de îndată ce l-am lăsat pe Ares la Eric şi Kim. Căţeluşul ăla chiar mi-a intrat la suflet şi nu m-am îndurat să îl las singur pentru cât timp voi lipsi eu. Nu i-am spus însă lui Eric unde voi merge.

Nu am mai pus piciorul în oraşul meu natal de când Xavier m-a adoptat şi la doar câteva săptămâni ne-am mutat unde locuim în prezent. E un pas uriaş pentru mine şi încă nu ştiu de ce am acceptat. Maya are un efect ciudat asupra mea, iar puterea pe care o are mă sperie şi îmi place în acelaşi timp. Ieri am făcut ceva ce nu mi-aş fi închipuit vreodată că o să mai fac pentru vreo fată: am încercat să îi fac o zi de naştere distractivă. Nu am plănuit să o duc la bâlci, mi-am amintit doar că Xavier ne-a dus acolo pe mine şi pe Eric acum câţiva ani şi am avut sentimentul că Maya s-ar simţi bine. De când am aflat când e ziua ei, m-am tot gândit dacă ar fi o idee bună să îi fac un cadou sau să fac ceva special pentru ea, dar cred că lucrurile s-au derulat mult mai bine aşa cum s-a întâmplat.

— Hei, vocea slabă a Mayei mă face să îmi întorc câteva secunde atenţia către ea, înainte să mă concentrez din nou la condus.

— Cât mai avem?

— Aproape jumătate de oră, ai dormit ceva, remarc amuzat.

— Da, nu prea am apucat să dorm aseară, se scuză ruşinată.

— De ce? încep să mă îngrijorez că a păţit ceva.

— Oh, nimic, doar... se joacă nervoasă cu tivul rochiei. M-am tot gândit la ziua de azi, la cum o să fie şi... am stat trează până târziu.

— Nu vrei să mergi cu mine? nu încerc să îmi ascund dezamăgirea din glas.

— Ba da! mă contrazice panicată. Sunt doar îngrijorată de cum o să decurgă totul.

— Nu înţeleg...

— Nu vreau să faci asta doar pentru că te simţi cumva dator că eu ţi-am dezvăluit trecutul meu şi te-am dus chiar şi la mormântul tatălui meu. Vreau să faci asta pentru tine, pentru că tu simţi asta şi... nu ştiu... ridică din umeri, demoralizată.

— Maya, nu fac asta pentru că tu m-ai influenţat şi mă simt cumva dator.

Adevărul e că o fac doar pentru ea, pentru că are atâta încredere în mine şi m-a lăsat să intru în viaţa ei, chiar dacă nu i-am cerut asta, şi pur şi simplu, de fiecare dată când se uită la mine cu blândeţe şi căldură mă face să îmi doresc să o las şi eu, la rândul meu, să îmi pătrundă în viaţă. Ea este cea care m-a împins să mă gândesc, în primul rând, la o idee aşa absurdă, Dar, într-un fel, ştiu că nu o fac în totalitate pentru ea. Ştiu că are dreptate şi că e timpul să mă eliberez de sentimentele negative pe care mi le stârnesc amintirile. Şi gara unde a început sfârşitul sufletului meu de copil care încă mai credea în iubire, în noţiunea de "familie", este locul în care trebuie să mă opresc prima oară.

*

Asta e. Am ajuns, în final. Maya e imediat lângă mine, după ce ieşim amândoi din maşină şi, de data asta, eu sunt cel care o ia de mână şi o strâng cu putere, implorând-o fără cuvinte, să mă lase să o ţin aşa. Şi Maya înţelege, ca de obicei, ceea ce simt.

Pornim amândoi cu paşi mărunţi către intrare şi în momentul în care ajungem pe peron, ziua aceea începe să mi se deruleze continuu în minte.