Brutal

15. "Afrodita"

Damien

— Eu sunt nepotul Victoriei, reuşesc să spun în final.

Faţa Mayei trece de la şoc, la confuzie, la încântare în doar câteva secunde.

— Serios?

— Nu, Maya, glumesc... îi răspund sarcastic. Da, vorbesc serios.

— Dar cum?

Îmi trec agitat mâna prin păr, apoi încep să îi explic.

— Victoria e sora lui Xavier.

— Oh...

— Da. Ea deţine cofetăria şi mi-a oferit o slujbă atunci când a gustat pentru prima dată ceva făcut de mine.

— Nu ştiam că îţi place să faci prăjituri.

— Penibil, ştiu.

Ignor confuzia de pe faţa ei.

— Xavier e un avocat celebru, fiul lui îl urmează, iar eu... Eu sunt un amărât de cofetar. Foarte tare, râd sarcastic.

— Ce? glasul Mayei e indignat. Damien, cum poţi să crezi că e penibil faptul că faci cele mai delicioase dulciuri pe care le-am gustat în viaţa mea? Eu nici măcar o supă nu ştiu să fac, îţi aminteşti, nu?

Gândul la seara în care Maya a încercat să gătească pentru mine îmi aduce un mic zâmbet pe chip. A fost cel mai drăguţ lucru pe care cineva l-a făcut sincer pentru mine, fără a aştepta nimic în schimb.

Mă concentrez din nou pe ceea ce tocmai mi-a spus acum. Nu consideră jalnică slujba mea?

Mă uit la ea, neîncrezător.

— Încetează, Damien! Nu pot să cred că ai impresia că ceea ce faci tu e mai puţin decât face Xavier sau oricine altcineva, dă din cap furioasă.

— Ai idee de câte ori am rugat-o pe Victoria să îmi spună numele cofetarului care lucrează acolo? Niciodată nu mi l-a dezvăluit şi poate că nu aş fi ştiut nici măcar că este nepotul ei, dacă nu aş fi insistat de fiecare dată când o vedeam. Mereu îmi spunea că acest "cofetar misterios" nu vrea să fie văzut de nimeni şi doar pentru că e nepotul ei şi e atât de talentat, i-a oferit toată discreţia de care avea nevoie. Mi-am dorit atât de mult să îl cunosc...

Ultima frază o rosteşte şoptit, uitându-se adânc în ochii mei. Verdele ăla magnetizant...

Felul în care se uită la mine, de parcă aş fi un erou care tocmai i-a salvat viaţa, îmi readuce senzaţia necunscută în stomac şi îmi agită inima în piept.

— Damien, să nu îţi fie ruşine pentru cine eşti şi ceea ce faci! Sunt fericită că am reuşit să cunosc în sfârşit cofetarul misterios de la "Afrodita". Şi sunt mândră că eşti chiar tu, prietenul meu.

Vocea ei e mai mult decât sinceră. Nu credeam că pot să fac pe cineva mândru de mine.

Nu ştiu ce să îi spun. Toate replicile mi-au rămas blocate în gât. Nu pot decât să mă uit la ea, fermecat şi să o las să îmi ţină în continuare mâna în ale ei.

— Damien?

Vocea Victoriei răsună de la intrarea în cofetărie. Maya îşi întoarce brusc capul.

— Maya?

Confuzia surorii lui Xavier e de înţeles. I-am last mesaj în ziua în care mi-a fost rău, spunându-i că voi reveni la muncă abia săptămâna viitoare pentru că nu mă simt bine. Iar acum mă vede aici şi pe deasupra în compania Mayei. Probabil e un şoc pentru ea să mă vadă vorbind cu cineva.