Masca lui Blake

Cap. 2

Îmi dai doar dureri de cap

*

Fir-ar, nu reușeam să-mi dezlipesc ochii, din cauza durerii de cap, am încercat să-mi duc o mână la locul din care venea durerea, însă eram legată.

- Ce naiba? am înjurat eu printre dinți. Unde eram?

M-am uitat în jurul meu, era un dormitor. Dacă asta era una dintre fanteziile lui Sam, pentru că voia să condimenteze relația noastră, nu era deloc amuzantă. Eram țintuită de patul cu baldachin, eram legată de colțul stâng al lui. Am aruncat o privire la mine, nu eram dezbrăcată, nu simțeam nimic, decât durerea aceea de cap insuportabilă.

Camera era mare, din poziția în care eram nu prea observam foarte bine în ce fel de loc sunt, oare să fie o cameră de hotel? Ar fi scris vreun nume pe undeva sau ar avea cartelă, dar ușa sigur era închisă cu vreo cheie. Draperiile crem din tafta acopereau pe jumătate fereastra și ușa de la balcon. Părea o priveliște pustie, însă nu vedeam decât ceva copacii de aici. Voalul cu care era acoperit baldachinul era din aceeași nuanță ca și draperiile și podeaua. Ușa era pe peretele din față spre colțul drept, de cum priveam eu. Mai erau și două noptiere, înalte și foarte late. Pe care erau așezată câte o lampă pe fiecare. În fața patului era o canapea, iar din câte observam era în același stil cu fotoliul din dreapta ei. Pereții erau de asemenea, crem, o nuanță asemănătoare cu spuma unui cappuccino.

Nu, categoric, Clarissa, ești o fraieră, ba nu o idioată, în loc să strig după ajutor stau să analizez situația și designul camerei. Perfect!

- Ajutor! am țipat eu cât m-au ținut plămânii. Poliția! Ajutor!

Și dacă eram răpită? Am înghițit în sec și mi-am ținut gura, dacă aveau de gând să mă bată că țip ca o sălbatică?

Mi-a înghețat sângele în vene când am auzit cheia în ușă, se deschise ușor, fără grabă. De teamă am închis ochii, dacă mă prefăceam că dorm poate mă lăsa în pace, însă la cum îmi bătea inima, cred că se prindea foarte ușor că sunt trează și speriată.

- Te-ai trezit? mă întrebă o voce joasă de bărbat.

Revino-ți Clarissa, nu ești o pisică speriată, orice ar fi tu ești puternică, nu? Ce naiba mă apuca, eu nu mă speriam atât de ușor. Am deschis ochii și l-am văzut. Era un bărbat înalt, cu o construcție solidă, brunet, îmbrăcat într-o pereche de blugi negri rupți și un tricou alb, iar în picioare niște teniși de firmă de culoarea blugilor.

- Ți-am adus ceva să mănânci, în acel moment am observat tava din mâinile lui.

- Și nu ai vrea să-ți și mulțumesc? i-am zâmbit ironică.

- Ah, deci e bună de gură? Și când le-am spus să mă lase să-ți taie limba, nu au vrut, dar poți să-i faci să se răzgândească.

Știam că zicea asta doar pentru a mă speria, cel puțin asta speram. Îmi așeză tava pe pat și se îndreptă spre ușă.

- Și cum naiba ai vrea să mănânc, idiotule? Cu puterea minții?

- Te dezleg dacă promiți că ești cuminte.

- Promit!

Se apropie de mine și îmi parcurse brațele cu mâinile lui scârboase pentru a mă dezlega, apoi se retrase. Mi-am masat încheieturile, apoi mi-am pus mâna dreaptă pe frunte, locul, de unde venea durerea, era acoperit de un plasture, sigur m-am lovit când am pus frână, dar de ce nu îmi aminteam ce s-a întâmplat după aceea?

Mi-am dezlegat și frânghia de la picioare.

- Hei! Nu și aia!

- Și cum ai vrea să mănânc, întinsă? Unde crezi că am să fug?