Setea pentru răzbunare
*
Îmi era dor de priveliștea de acasă, unde soarele apunea printre copaci și se furișau printre ei pentru a încălzi casa. Liniștea mea provenea din natură, acolo mă simțeam cel mai bine, pădurea aceea pentru mine nu a fost o închisoare, a fost ca o mamă protectoare, care m-a ținut departe de lumea nebună și nesigură. Deși am intrat singur în probleme, setea pentru răzbunare m-a făcut așa. Iar acum știam că Vik nu doar că a pus să fie ucis fratele meu, dar și părinții mei au avut parte de același tratament. În acest moment cred că se bucura foarte tare, că a reușit să scape de mine.
Trebuia să iau legătura cu Zac, știu că el nu va ceda să spună cuiva că sunt în viață și vreau să aibă grijă de Clarissa. Mi-aș fi dorit să-i spui, dar mi-a fost teamă că va acționa greșit, uneori iubirea te orbește. În plus vreau să o țin departe de acest haos, să se întoarcă la familia ei, nu vreau să o mai expun la tot acest pericol.
M-am plictisit de camera în care eram cazat, așa că am ieșit, aveam să cobor singur la cină fără escortă. Nu mai țineam minte foarte bine, care era traseul spre sala de mese, dar știam sigur că atunci când m-au adus tipii aceia, am trecut pe lângă o astfel de încăpere. Casa aceasta era mai mult un palat, decât o simplă locuință. Coridorul lung cu pereții crem pictați, cu tablouri faimoase, covorul maro, se întindea de-a lungul holului, ba chiar cuprindea și scările. Am coborât acele scări spiralate, până am ajuns într-o încăpere mare, cu tavanul înalt, la mijloc era o măsuță mică din sticlă, pe care era așezată o vază cu flori, în stânga era o ușă mare, în stânga era o ușă mare, am presupus că e intrarea. Un șifonier pe jackete și încălțăminte, era așezat în stânga ușii.
Am mers tot în față până am dat de sufrageria luminoasă, și nu din cauza ferestrelor uriașe din stânga, ci pentru că din mijlocul tavanului atârna un candelabru din sticlă, care lumina frumos încăperea, dar asta se datora și focului din șemineu. O canapea roșie trona în fața ferestrelor, pe peretele din dreapta, înainte de șemineu, era așezată o bibliotecă, asemănătoare cu cea din biroul meu. Iar vizavi de ea, era un pian. Știam că soțul lui Ivy era putred de bogat, nu degeaba numeam locuința lor un castel, dar eram curios dacă era doar un simplu contabil. Pe măsuța de cafea erau niște creioane colorate, care sincer mi-au atras atenția, niște desene frumoase umpleau paginile albe, un soare cam desfigurat, niște copacii în diferite forme dimensionale, niște linii trase aiurea. Mi-am amintit de cursurile de desen cu Taylor, care seamănă atât de bine cu Mark, spre deosebire de mine lui nu-i plăcea arta. Iar așa era și fiul lui.
- Tu cine ești?
M-am întors speriat, ceea ce nu îmi stătea în caracter, să tresar la orice mișcare, dar nu i-am auzit nici pașii. Era o fetiță, în jur de 5-6 anișori, poate mai mare ca Taylor. Blonduță, cu părul prins într-un coc ciufulit, purta o rochie de un roz pal, niște ciorapi lungi albi și un cardigan alb.
- Nu te-am mai văzut pe aici. Ești prieten cu tata?
- Sunt prieten cu mama ta, m-am lăsat jos pentru a ajunge la nivelul ei.
- Cum te cheamă?
- Blake, am zâmbit eu, semăna atât de bine cu Ivy, nu-mi venea să cred că are un copil. Pe tine cum te cheamă?
- Abigail, se bâlbâi ea, dar mi se spune Abby. Toți prietenii îmi spun așa.
- Ai un nume foarte frumos, ea alergă spre măsuța cu creioane colorate și desenele neterminate.
- Mulțumesc.
- Tu ai făcut desenele acestea? m-am apropiat de ea.
- Da, îmi place foarte mult să desenez, dar și să colorez. Tu ai copiii?
CITEȘTI
Masca lui Blake
Romance"Totul este despre cum l-am cunoscut pe bărbatul, care mi-a schimbat viața şi perspectiva asupra ei. Regulile lui nu sunt întotdeauna pe placul celor, pe care el îi protejează cu atâta sârguință. Însă aceste reguli m-au schimbat din momentul în care...
