Cap. 28

6.2K 397 9
                                    

Vreau o schimbare, dar nu eu trebuie să mă schimb

*

- Cum poți să spui asta, Clarissa? Ce inimă ai tu? am întrebat eu ridicând puțin tonul, eram furios.

- Nu îndrăzni să mă judeci, Blake! Nu ai niciun drept! făcu câțiva paşi prin încăperea îngustă, nu prea aveai foarte mult loc, deşi era doar un pat în celulă.

- E copilul nostru, am accentuat eu, sunt tatăl lui, nu crezi că am şi eu dreptul să spun ceva? Să decidem împreună, Clarissa?

Ea era din ce în ce mai agitată, am privit-o mai atent. Nu era bine, arăta palidă, cearcănele de un violet pal, roşeața din obraji îi dispăru. Părea chiar mai slabă.

- Nu pot să fac acest copil, nu trebuie! tonul ei grav şi izbugnirea în plâns, îmi distrase atenția.

- Eşti bine? Clarissa, eşti bolnavă?

- Nu pot să fac acest copil! Nu ar fi corect.

- Cum adică nu poți?

- Nu ar fi corect, tremura toată, starea ei mi-a provocat teamă, nu ştiam ce se întâmplă cu ea, nu o mai văzusem aşa niciodată şi o cunoşteam de aproape un an. M-am apropiat de ea, iar în ciuda opunerii ei, am prins-o de brațe. Eram furios pe ea şi nu-i înțelegeam comportamentul.

- De ce naiba nu ar fi corect? Nu poți să îmi faci asta, Clarissa! E şi copilul meu!

- Dă-mi drumul, plânsul ei deveni isteric. Nu am venit să îți cer părerea, ci doar să îți comunic decizia mea.

- Nu, nu te las să faci asta, ai înțeles? Nu mă provoca! am ridicat eu tonul.

- Şi ce ai să faci? mă privi în ochi, suferea, simțeam asta. Dar de ce un copil cu mine îi provoca o asemenea durere? Nu reuşeam să o înțeleg şi încercam să aflu motivul ei. Ai să mă ucizi? continuă ea. Perfect, aşa nu va rămâne niciunul din noi.

Am scuturat-o puțin, dar mă scoase din sărite. Iar apoi am lăsat-o să cadă pe marginea patului. Îşi aşeză fața pe propriile ei palme, nu se oprea din plâns. Nu o ştiam aşa, nu atât de sensibilă. Părea pierdută, iar pe mine situația mă depăşea. Nu ştiam ce trebuie să fac în aceste momente, dacă eu pot să o ajut.

- Iartă-mă, m-am pus lângă ea. Dar nu înțeleg de ce vrei să faci asta, am crezut că ne iubim Clarissa, că acest copil este rodul dragostei noastre.

- Tu nu înțelegi...îşi şterse ea lacrimile, dar continuau să curgă pe obrajii palizi.

- Explică-mi, te rog, vocea mea deveni mai blândă. Nu îmi doream să mă comport urât cu ea, dar nu-mi dădea de ales, voia să ucidă copilul nostru. De ce? Oricât de mult m-ar fi urât în aceste momente, pentru că am mințit-o, tot nu putea să facă asta.

- Nu ar fi corect față de Sam, se ridică ea în picioare şi făcu câțiva paşi.

- Sam? am făcut ochii mari. Sam e mort, Clarissa.

- Sunt conştientă de asta, nu sunt nebună. El şi-a dorit atât de mult un copil, iar eu am refuzat de fiecare dată, ba chiar m-am protejat fără ştirea lui, voiam să mă axez pe carieră, iar relația noastră trecea prin momente mai grele. El a murit, salvându-mă, iar eu îi fac un copil altui bărbat.

- Clarissa, m-am ridicat de pe marginea patului şi m-am apropiat de ea. Eu nu sunt un alb bărbat, ci acela, pe care tu îl iubeşti. Şi eu te iubesc.

- Iubirea nu e totul, nu-i aşa? Daca ar fi fost aşa, şi-a şters ea lacrimile, cu aceeaşi mişcare a mâinilor, cu podul palmei, nu m-ai fi mințit, Blake, ai fi fost lângă mine. Nu ştii cât de greu mi-a fost să pierd două persoane importante din viața mea. Chiar dacă Sam a fost cum a fost, l-am iubit şi mi-am dorit să-i fie bine. Nu am fost soția perfectă pentru el, am făcut greşeli. Dar nu pot păstra acest copil, pur şi simplu nu pot.

Masca lui BlakeWhere stories live. Discover now