Masca lui Blake

Cap. 3

Nu mi-e teamă de tine sau de ce ai putea să-mi faci, mi-e teamă de ce aş putea să accept eu.

*

Era vocea aspră şi batjocoritoare a lui Erik, nemernicul, care mă lovise. Deci şeful mă lăsase cu adevărat pe mâinile lui. Acum regretam că nu-l ascultasem pe Sean, poate avea dreptate şi nu ştiam în ce m-am băgat. Nu-mi doream doar să par curajoasă, voiam să fiu, să mă simt aşa. Eram în general o persoană puternică, încăpățănată şi neascultătoare. Nu prea mi-am ascultat părinții, de ce aş fi făcut diferit în privința lui Sean?

Riscam de fiecare dată şi nu doar aici şi până acum mi-am riscat totul pentru anumite priorități, iar apoi am renunțat la tot pentru Sam, pentru bărbatul, pe care îl iubeam încă din liceu.

- Mişcă-te!

Mi-au lipit bandă adezivă pe gură, pentru a nu mai scoate un sunet. Încercam să mă zbat, dar luptam contra trei mahule, ce şanse ar fi fost să câştig? M-am lăsat dusă la tăiere, chiar nu mai aveam ce să fac. Pe de-o parte, deşi îmi era greu să o recunosc, aveam şi eu o vină pentru că eram în situația asta, gura mă strică, vorbesc prea mult, mă dau curajoasă şi sunt atât de încăpățânată, mai ceva ca un catâr.

Am simțit vântul traversându-mi fața şi ridicându-mi căteva şuvițe de păr. Eram afară, ce avea să fie o prăpastie? Sau mai aveam câteva variante interesante şi foarte sumbre, dar nu voiam să le rostesc. Plouase, aerul era destul de aspru pentru luna mai, nu ştiam decât că mă aflam în preajma unei pădurii, ceea ce am văzut pe geamul camerei în care era cazată.

- Las-o aici, i-am auzit vocea lui Erik, cred că avea un zâmbet pervers pe față, era doar o bănuială pentru că nemernicul le puse pe cele două matahale să mă lege la ochi.

- Mai ai nevoie de noi? întrebă unul dintre cei doi bărbați, care m-au cărat până aici.

- Nu. Şi să nu ciripiți!

- Fii sigur că nu o să o facem, Erik, ne aşteptăm partea. M-au trântit de ceva, nu eram sigură de ce anume.

Partea?

Am auzit paşi, iar un miros pregnant de țigară.

- Ia să vedem cine te mai salvează acum, i-am auzit râsul fals.

Avea noroc că nu puteam să vorbesc, că i-aş fi tras vreo două de data aceasta.

Aş fi fugit, dar unde dacă nu vedeam pe unde să o apuc. Inima îmi bătea cu putere, nu puteam să mint, îmi era teamă, dar senzația de furie era şi mai mare.

- Să ştii că nu eşti urâtă deloc, i-am mâna scârboasă pe obrazul meu, mi-am întors capul, dar el mă prinse cu putere, de obraji. Joaca s-a terminat, pisicuțo.

Pisicuță-i mă-ta! Avea noroc că eram legată, că aveam un chef să-l lovesc în pietrele lui prețioase, care îl fac aşa bărbat, încât se pune cu o femeie, nu cu una din matahalele cu care era, sigur nu le-ar fi facut față.

I-am simțit buzele scârboase pe obrazul meu, apoi pe banda adezivă ce-mi acoperea buzele. Mâinile lui era sub bluza mea. Încercam din răsputeri să mă zbat, să dau din picioare, dar nemernicul mă blocase de ceea ce era în spatele meu, după cum am reuşit să simt cu mâinile, părea a fi un copac. Nu ar putea să-i cadă o creangă în cap?