Masca lui Blake

Cap. 5

Te urăsc pe zi ce trece tot mai mult, dar nu mai tare decât urăsc adevărul.

*

Îl priveam şocată, era înalt, părea solid, dar nu exagerat. Era blond, însă nu acel blond gălbui, ci mai degrabă un şaten deschis. De la distanță nu-mi dădeam seama de culoarea ochilor lui, pentru că doar asta se vedea din spatele măştii negre, nu ştiam exact din ce material era, dar cu siguranță nu era metal, probabil cauciuc. Nu se observa nimic, nici forma buzelor sau a nasului. Era îmbrăcat într-o cămaşă albă şi o pereche de pantaloni negri.

- Ai să continui să te holbezi la mine? se propti cu spatele de perete, după ce încuie uşa.

Nu îmi era teamă să rămân cu el în aceeaşi cameră, ba din contră, mi-am dorit să-l înfrunt.

- Nu, am râs uşor. Acum înțeleg de ce nimeni nu a vrut să mă ajute să vorbesc cu tine, pentru că nu te laşi văzut şi chestia şi mai amuzantă e că eşti cu adevărat Mască.

- Asta voiai să-mi spui sau aveai nevoie de nişte răspunsuri.

- Nici nu ştii câte întrebări am.

- După cum vezi sunt aici, tonul îi deveni grav, însă nu am venit să stăm de vorbă ci să te lămuresc de ce eşti aici.

- Sunt..

- Să facem lucrurile mai simple, mă întrerupse el şi făcu câțiva paşi spre mine. Eu îți dau răspunsurile şi le asociezi mai târziu cu întrebările pe care le ai, tu nu duci lipsa de timp, însă eu sunt cam presat.

Era un nemernic insolent! Mă subestima.

- Mă crezi..

- Şht! ridică tonul. Nu sunt aici să ascult, ci să vorbesc. Nu asta voiai? deveni şi mai dur. Eşti aici din cauza soțului tău, el îmi datorează o grămadă de bani, dar a ales să dea birt cu fugiți. Crede-mă nu erai în planul meu, dar dacă oamenii mai fac şi greşeli, se întâmplă şi schimbări. Ah, vei sta aici cât va fi nevoie, iar dacă comportamentul tău nu se va schimba, poate că voi face şi eu o greşeală.

Privirea lui mă înfioră, deşi nu mă temeam de el, ci de greşelile care m-ar include pe mine.

Eram şocată de mărturisirea lui, nu putea fi adevărată, Sam nu era genul acela de persoană. În plus de ce i-ar datora bani? Mai ales unui interlop. Erau multe lucruri, pe care nu reuşeam să le înțeleg.

- Sam e polițist! Şi nu e o persoană coruptă să împrumute bani de la interlopi ca tine!

- Se pare că nu îți cunoşti prea bine soțul, dar nu mă aştept să mă crezi, nu-mi pasă. Întreabă-l pe el când o să îl găseşti.

- Îl cunosc foarte bine! Tu vrei să îl corupi iar în schimb i-ai cerut bani, dar cum nu ți i-a dat, m-ai răpit pe mine în schimbul banilor.

- Nici pe aproape, Sam se ocupă de vânzarea armelor, pe care le găseşte la alți interlopi şi nu le predă poliției. Face asta de mulți ani, cred că nici nu erai prin viața lui. Cel puțin asta cred pentru că se cam distra cu fetele.

Aveam lacrimi în ochi, dar nu voiam nici în ruptul capului să plâng în fața lui. Adevărul era mai dureros decât mi-aş fi închipuit, iar partea cea mai rea era că îl credeam şi începeam să îndoiesc de Sam.