Masca lui Blake

Cap. 48

Nici măcar nu am fost prieteni!

*

- Josh..

Îşi strecură mâinile sub rochia mea până îmi atinse coapsele.

- Josh, l-am lovit uşor cu palmele în piept.

- Ce e? se dezlipi el de mine.

- Ne grăbim..

- Serios? Pe bune, Brook? Au trecut două săptămâni, dacă nu vrei să te înşel, ar fi bine să te gândeşti bine la asta. Nu e ca şi cum ai face-o pentru prima dată!

M-am uitat pierdută la el. Ba da, era pentru prima dată! Şi nu-mi venea să cred că îmi spune toate astea. El, un tip atât de galant, popular şi dulce, era acum dur şi rece.

- Treaba ta! Tu pierzi..când te răzgândesti, caută-mă, dacă voi mai fi disponibil, îmi aruncă aceste vorbe apoi ieşi din cameră.

M-am aşezat pe marginea patului, am tras adânc aer în piept şi încercam să-mi stăpânesc lacrimile. Nu puteam plânge, nu aici, nu acum!

Era un nemernic!

Am ieşit din cameră, am alergat cât m-au ținut picioarele, am ajuns pe poteca din lemn care ducea spre petrecerea de pe plajă. Nu o vedeam niciunde pe Annie. Lacrimile îmi atingeau obrajii, am alergat în dreapta pe plajă, departe de petrecere, până m-am lovit de cineva.

- Scuze..am spus amândoi şi mi-am continuat drumul, dar mă trase de mână.

- Brook, eşti bine?

- Steve..

Nu îl văzusem de o săptămână, din seara aceea de film din casa lui Ann, nici măcar la şcoală nu fusese.

- Eşti bine?

- Lasă-mă! mi-am tras mâna din strâmtoarea lui delicată.

- Ce s-a întâmplat?

- Nimic! Cum se face că mereu îmi ieşi în cale? Nu poți să mă laşi în pace? mi-am continuat alergătura.

Am alergat câteva minute până m-am îndepărtat de locul petrecerii, lumina lunii era puternică, se observau şi câteva felinare de la marginea plajei. M-am oprit în loc, plângeam în hohote. Eram o proastă! Cum nu am putut să-mi dau seama de ce fel de persoană e Josh. Mă durea atât de tare, simțeam până şi fizic, eram dezamăgită, de el şi de mine.

- Brook!

Se apropie Steve, respira greu din cauza alergatului.

- De ce ai venit după mine? am strigat eu la el, tratându-l cu spatele. Mi-am şters lacrimile, încercam să mă liniştesc.

Mă întoarse brusc spre el, mă ținea de brațe şi mă privea fix.

- Zi-mi ce ți-a făcut?

- Nu e treaba ta! Lasă-mă! Ce-ți pasă? Nu ziceam că asta îmi place mie să fac? Să fac pe nevinovata..uite, acum e acel moment. Dacă oricum nu mă crezi, de ce mă mai întrebi?

- Brook..

- Dă-mi drumul! Asta a şi făcut. Pleacă! Vreau să fiu singură.

- Bine. Dar Josh va avea de-a face cu mine..se întoarse să plece.

Oh nu! Nu voiam o altă bătaie între ei.

- Steve, l-am prins eu din urmă. Stai, l-am luat de mână, până s-a întors spre mine, apoi i-am dat drumul.