Cap. 67

3.3K 261 10
                                    

Adevărul nu e întotdeauna uşor de acceptat.

*

Am trecut pe lângă biblioteca cu numeroase cărți şi am observat întreaga colecție de cărți şi reviste scrise de mama mea. Era ceva mai mult decât o simplă protecție, iar asta începea să mă sperie.

- Nu stau, i-am răspuns eu. Mi-e bine aşa.

- Te servesc cu ceva?

- Nu, mulțumesc.

El se apropie de fereastră, apoi se sprijini de perete.

- Despre ce vrei să vorbim?

- Cred că ştiți mai bine decât mine.

- Nu am timp de copilării sau discuții adolescentine, domnişoară Brook, zise el pe un ton dur.

- Nici eu, domnule K., mi-am luat inima în dinți, mă bazam pe aşa zisă protecție a mea. Aveam o bănuială că el e persoana potrivită pentru a afla tot ceea ce vreau, el era şeful clanului, cel puțin asta credeam.

- Cred că ai măcar un motiv pentru care m-ai căutat!

- Chiar mai multe, domnule. Ştiu că nu vă sunt foarte antipatică, mi-am dat seama din acel moment în care ne-am cunoscut, la cascadă. Dar nu sunt aici din propria mea voință, după cum ştiți. Însă vreau să ştiu ce legătură aveți dumneavoastră cu părinții mei, de ce mă protejați doar pe mine?

- Nu te simți prea onorată, aruncă el o privire pe fereastră, dând la o parte perdeaua albă, apoi se uită la mine. Nu eşti doar tu cea protejată.

- Atunci de ce mă aflu doar eu aici şi părinții mei nu?

- Pentru că doar tu ai fost în pericol, Erik a vrut să se răzbune pe părinții tăi, cu ajutorul tău. Te-ar fi ucis fără să stea pe gânduri.

- Dar de ce? De vrea să se răzbune..de ce mă protejați?

- Pentru că am făcut o promisiune, iar clanul întotdeauna va face ce e mai bine.

- Cui i-ați făcut o promisiune?

- Nu contează.

- Nu am crezut că şeful unui clan face promisiuni.

- Tu asta crezi că sunt şeful clanului?

- Nu ați spus că nu e aşa. De ce aveți cărțile şi revistele mamei în propria bibliotecă? O cunoaşteți pe mama?

- Da şi semeni teribil de bine cu ea. Şi mama ta ştie foarte bine să scoată omul din sărite. Uite ce e, nu eşti obligată să mai stai aici, dar tu ai vrut să rămâi. Şi acum pot să ghicesc de ce, vrei informații.

- Poftim? Cum adică nu sunt obligată să stau aici?

- I-am spus lui Axl de o săptămână că te poți întoarce acasă, îl aveam sub observație pe Erik, totul a fost sub control deci niciun pericol. Dar ai vrut să rămâi.

- Poftim?

Eu am vrut să rămân? Nu-mi venea să cred..Axl m-a ținut aici ştiind că pot să plec acasă la familia mea. De ce ar face asta?

- Unde e Axl?

- Parcă nu despre asta urma să discutăm, se lăsă tăcerea. E în Bogota, dar va veni curând.

- Vreau să plec acasă, azi, am zis eu hotărâtă.

- Doar la dimineața va fi un avion disponibil, însă nu știu dacă și pilotul este.

Masca lui BlakeWhere stories live. Discover now