Masca lui Blake

Cap. 26

Mă rătăcesc în propriul meu labirint

*

Am pornit de dimineață spre jungla cea împleticită, deşi părea aproape, am făcut vreo 5 kilometri cu o maşină de teren. Un bărbat, brunet, cu un ten mai închis, s-a apropiat de noi. Nu ne-a spus nimic, doar l-am urmat.

Pasul uriaş, pe care l-am făcut intrând în jungla întunecoasă, a fost hotărât. Acum nu mai conta răzbunarea mea pentru Vik, voiam doar să o găsesc pe Clarissa vie şi nevătămată. Oare era rătăcita undeva pe aici? Sau încă nu a ajuns..sau poate ea are o altă destinație.

Am mers aproape 4 km, cel puțin aşa cred, mi-ar fi plăcut să avem un kilometraj la noi.

- Ne oprim aici, ne atenționă tipul brunet.

- Cât mai avem? l-am întrebat eu.

- Aproape 8 kilometri, îmi răspunse el sec.

- Cum naiba...am încercat să mă calmez. John ne-a spus că sunt doar vreo 7 km de străbătut..

- Treaba e să vă duc în siguranță, accentuă el ultimul cuvânt sau preferi partea cea mai sălbatică a junglei? se ridică el în picioare, impunându-se în fața mea. Erau doar vreo 10 centimetri între noi.

- Ok.. am lovit în gol cu piciorul. M-am îndepărtat puțin de ei şi m-am sprijinit de un copac, care era mult prea diferit de acei copaci din pădurea mea. Avea liane, era foarte jos, putea să ascundă foarte bine un animal sălbatic în coroana lui.

Eu mă gândeam doar la Clarissa. Nici nu ştiu de ce îmi era mai teamă, de pericolul din junglă, pe care îl poate întâlni sau că Vik o va găsi înaintea mea şi... Nu, nu puteam să o rostesc.

- E bine că ne-am abătut de la drum, John ne-ar fi trimis direct în mijlocul pericolului, zise Xander.

Pe bună dreptate, eram tatăl lui Abby. Mă ajuta, tocmai cu speranța că nu am să mă mai întorc.

- Şi ați acceptat să veniți..?

- Da, şi nu e pentru că iubesc pericolul, ci pentru că îi sunt îndatorat până gât lui John.

- Stai liniştit, nu cer detalii. Vreau doar să ajungem la destinație.

- E o femeie, nu?

- Poftim?

- La mijloc e vorba despre o femeie.

- Da. E atât de evident?

- Vrei o țigară?

- Nu, nu fumez.

- Şi tipul acesta a răpit-o?

- E complicat, am râs eu. Eu sunt cel care am răpit-o, apoi ne-am îndrăgostit, ea mă crede mort pentru că eu am făcut-o să creadă asta şi acum a mers să mă răzbune, iar acest tip e duşmanul meu.

- Uau, mai trase el un fum, e complicat cu adevărat şi straniu.

- Trebuie să o găsesc cât mai repede, înainte ca să se întâmple ceva.

**

Am mai mers câțiva kilometri, nu mi-am dat seama cu exactitate, dar nu mai aveam răbdare, voiam să o găsesc, să o știu în siguranță și nu în mâinile nenorocitului acela de Vik.

- Ne oprim aici, spuse tipul brunet.

- Nu că mi-aș dori să întreb din nou, dar de ce naiba nu putem continua drumul? am ridicat eu tonul.