Masca lui Blake

Cap. 31

Încercăm să fim o familie fericită.

*

După ce am ieșit de la film, care fusese o comedie, aveam nevoie în viața noastră de puțin râs, am ieșit la o plimbare prin parc. Nu ne era nici frig, nici cald, ne era bine, așa împreună. Poate nu e o idee prea rea să fim o familie fericită în acest oraș mare și aglomerat.

- Mergem să mâncăm undeva?

- Da, sincer mi-e puțin foame, adică ne este, trase ea din ochi.

- Ah, eu nu prea cunosc restaurante unde se mănâncă bine, ai putea să mă sfătuiești tu.

- Știu un loc, care îți va plăcea mult.

- Chiar sunt curios..

Am ajuns într-un restaurant cu adevărat surprinzător, era multicultural, avea pe pereți tablouri cu orașe mari din întreaga lume, era ca și cum ai face o călătorie prin lume doar privindu-le. Te făcea să te simți acolo. Ne-am așezat la o masă, o doamnă ne aduse meniurile.

- Îți place?

- Da..parcă am rămas fără cuvinte.

- E o călătorie gratuită prin lume, ai fost blocat în casa aceea, în propria ta lumea, dar acum a venit timpul să ieși, să vezi, să simți și altceva, Blake. Pericolul nu e totul.

- Știu asta și îți mulțumesc că și tu la rândul tău ai răbdare cu mine.

- Unde vrei să mergem azi? Mâncăm ceva italienesc sau mai bine chinezesc, sau poate franțuzesc?

- Merg pe mâna ta, sigur îmi va plăcea, fericirea ei mă făcea și pe mine să mă simt așa. În acel moment am realizat că acea Clarissa pe care eu am cunoscut-o, lângă care am fost atât de fericit, nu a mai zâmbit așa din acea zi în care am plecat. I-am promis că am să mă întorc și mi-am încălcat propria promisiune. O vreau pe Clarissa îndrăgostită, fericită și plină de viață. Femeia aceea, căreia îi este teamă de un pistol, dar e curajoasă când trebuie, care știe să te sfătuiască, lângă care îți găsești liniștea și calmul, de care ai nevoie.

- Nu ți-e rece? am întrebat-o eu în timp ce mergeam spre casă.

- Nu, îmi zâmbi ea.

Cum putea să fie atât de frumoasă, dar simplă în același timp? Nu mi-am imaginat niciodată că mă voi simți ca acasă doar în preajma ei.

Ajunși în fața ușii casei noastre, m-am oprit în loc.

- Nu vrei să intri?

- Hmm, nu cred că ar fi indicat de la prima întâlnire..

Ea chicoti, eu mi-am încrucișat mâinile și m-am sprijinit de peretele exterior al casei.

- Mulțumesc că m-ai condus..se întoarse să deschidă ușa, dar cheile erau la mine, așa că se opri și se întoarse spre mine. Știi ai putea să intri pentru un ceai sau ciocolată caldă..

- Hmm, fie, puțină ciocolată caldă pentru tine și puțin vin pentru mine.

Ne-am așezat în pat sub o pătură caldă, cu niște floricele de porumb cu aromă de unt, eu cu un pahar de vin în mână, iar ea cu o cană mare cu ciocolată caldă plină cu bezele. Nu știam cum poate mânca ceva atât de dulce. Ea a lăsat pe un canal, unde era un film romantic, chiar nu mă deranja. Aveam o senzație ciudată în stomac, ce sunt sigur că nu am mai trăit-o până acum, era atât de plăcut să fiu în preajma ei, să fim aici amândoi, în mica noastră căsuță.