Masca lui Blake

Cap. 56

Eşti fiica mea!

*

În prezent

~Blake~

Uşa salonului era între-deschisă, m-am apropiat şi i-am auzit glasul, am vrut să intru, însă ceva mă ținu în loc.

- Îți mai aminteşti de vara aceea, în care am mers cu toții pe plaja noastră preferată? Eram amândoi în primul an de liceu, iar Brook se ținea după noi, râse el. Ea şi Annie. Atunci am fumat prima noastră țigară. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Ai tuşit vreo cinci minute, iar apoi mi-ai jurat că n-ai să mai pui țigară în gură. Se făcu linişte câteva secunde, Taylor era şi el afectat, simțeam asta în vocea lui. L-am alungat, dar nu s-a lăsat să nu o vadă pe Abby, era aici vorbind cu ea, fără a primi vreun răspuns.

- Ştii, e ciudat că-mi amintesc tot felul de lucruri minore, dar doar pe care le-am trăit alături de tine. Şi mai ştiu şi că eşti furioasă pe mine, te-am răpit şi te-am închis într-o cameră. Sunt un nemernic, recunosc, dar am făcut-o doar spre binele tău, pentru a te apăra. Îmi pare rău că sunt un aşa nemernic, Abby, atât de rău îmi pare, încât mă înfurie gândul că eşti aici pe patul acest nenorocit, fără să scoți o vorbă, respirând cu ajutorul aparatelor, înghițise în sec, semn că nu îşi mai putea stăpâni lacrimile. Era pentru prima dată când l-am auzit pe Taylor, bărbatul, plângând.

- Iartă-mă! Te iubesc, Abby, chiar o fac şi îmi pare rău că nu ți-am spus-o până acum. E vina mea, ar fi trebuit să te apăr, nici pe Brook nu am fost în stare să o apăr. Promite-mi doar că vei fi bine!

- Taylor, am păşit în încăpere.

- Unchiule! mâna lui era aşezată peste a lui Abby, dar o ridică în momentul în care mă văzu. Eu am vrut doar să văd cum se simte Abby.

- Nu trebuie să te justifici, e în regulă, m-am apropiat de fiica mea. Taylor, ştiai că Abby e însărcinată? Nu l-am lăsat să-mi răspundă, deşi i-am citit uimirea în privire. Taylor, tu şi Abby..nu ştiu, ați..îmi era atât de greu să o spun.

- Nu! Nici vorbă! E verişoara mea! Între mine şi Abby nu s-a întâmplat nimic de genul acesta.

- Te cred!

- Nu ştiu ce ai auzit, dar e însărcinată cu nemer..Stephan, se opri el privind-o pr Abby, ca şi cum ea ne-ar auzi.

- Era, însă un momentul accidentului nu, e un total mister aici.

- Nu înțeleg..

- Nici eu, Taylor.

Liniştea se aşternu. Mă uitam la fiica mea şi mă simțeam neputincios.

- Unchiule, îmi pare rău că nu am putut să am grijă de ele. Plec acum..

- Rămâi. Ia legătura cu Grayson, află ce se întâmplă în cazul lui Brook.

- Ok.

- Acum, lasă-mă singur cu fiica mea.

Aveam atât de multe lucruri să-i spun, dar nu aveam de gând să i le spun acum, ci atunci când se va trezi. Liniştea din încăpere era întreruptă de sunetul aparatelor, sunet ce mă ucidea lent, îmi provoca frică, dar îmi dădea şi o speranță. I-am sărutat mâna.

După câteva minute

- Nu au reuşit să obțină un ordin de percheziție să caute şi în casele oamenilor. Neil e pe cale să obțină ordinul şi e pe drum încoace.