Masca lui Blake

Cap. 30

Acasă e acel loc, unde eşti şi tu!

*

- Ai noroc, Mască, mă ironiză el.

Am profitat de momentul în care s-a apropiat de mine şi l-am imobilizat, frânghia, cu care am fost legat era acum în jurul gâtului lui. L-am strâns până a leşinat, i-am verificat pulsul, era viu, asta şi voiam. I-am luat arma. Coridorul acela întunecat îmi păru mai lung ca niciodată.

Ajuns în sufragerie, am urcat spre biroul meu. Oricine ar fi în această casă, sigur era acolo. Am deschis uşor uşa, am îndreptat pistolul spre încăpere fiind precaut.

Pe canapea era o pernă şi o pătură. Cărțile din bibliotecă dispăruseră, colecția mea fusese furată! Fir-ar să fie!

Scaunul de la birou se întoarse.

- Ți-a luat cam mult să scapi, te dezlegai mai repede.

- Clarissa, ce faci aici? am lăsat pistolul jos.

- Meditez. Ştiam că acesta va fi primul loc în care vei veni.

- Nu e adevărat, te-am căutat peste tot.

- Chiar am încercat să te înțeleg, Blake. Am venit aici, m-am pus în locul tău, cu ajutorul lui Neil, dar nu pot să fac asta, nu pot să mai stau aici.

- Vrei să spui că tipul acela e angajatul tău?

- Da, cum sunt și mulți alți din această casă. Ador adrenalina, s-a ridicat ea de pe scaun și a făcut câțiva pași spre biblioteca pustie, apoi mă privi, din cauza ta, dar locul meu nu e aici. Nu pot să îmi cresc copilul într-un mediu ca acesta, vreau să aibă șansa de a trăi într-o lume normală.

Nu mă mișcam de pe loc, am auzit bine, a păstrat copilul?

- Deci, am înghițit eu saliva, vrei să spui că ai păstrat copilul nostru?

- Da, zâmbi ea. Am realizat că așa a fost să fie, oricât m-am temut și mă tem în continuare. De fapt, cine s-a născut pregătit? Poate că acest copil, ne ajută să ne dăm seama de ce e important în viața noastră, dacă o luăm pe aceeași cale sau separat.

- Clarissa, eu te iubesc și nu știi cât de fericit sunt că ai acceptat să păstrezi acest copil.

- Și eu..

- Te-am căutat peste tot, la Hailey, la părinții tăi, la Kate, peste tot, dar aici nu mă așteptam să fii, m-am apropiat de ea.

Îmi fusese atât de dor de ea, mi-aș fi dorit să o țin în brațele mele o viață întreagă.

- Vreau timp! făcu ea câțiva pași în spate.

- Timp? am întrebat eu nedumerit.

- Da, timp, accentuă ea. Blake, nu poți să te întorci din morți și să te aștepți ca totul să fie ca la început. Nu e așa. Cicatricile rănilor mele nu se vindecă atât de ușor. Am suferit, am plâns, am țipat de disperare, iar atunci tu unde ai fost? M-ai lăsat singură, pustiită, fără să-ți pese, doar pentru ca planul tău de răzbunare să iasă perfect. Ce pretenții ai acum?

Am lăsat să cadă pistolul pe podea, am ieșit din birou. Îmi stăpâneam furia, am ieșit afară până am ajuns în pădure. Era pentru prima dată când nu putea să gestionez lucrurile, nu în favoarea mea. Cum naiba am ajuns aici?

Am rămas singur în încercarea de-ai aduna pe toți împreună. Voiam să mă schimb, dar cum să fac asta?

**