Masca lui Blake

Cap. 27

Îmi doresc doar să mă ierți.

*

Eram de 7 zile în nesuferita aceasta de celulă. Neil mă chinuia, mă ținea prizonier, ca să-mi dea o lecție. Dar eu, of, nu-mi puteam lua gândul de la Clarissa. Nu mă vizitase, de fapt nu o făcuse nimeni. Am reuşit să-mi dezamăgesc cei mai frumoşi şi dragi oameni din viața mea.

Eram un idiot, Ivy avea dreptate, m-am lăsat condus de această sete de răzbunare şi am lăsat la o parte persoane importante pentru mine. Şi dacă ar fi să-mi petrec restul vieții în închisoare, nu aş putea supraviețui fără să o văd pe Clarissa sau să ştiu că m-a iertat.

- Ia auzi, ai o vizită, am crezut că te-au uitat pe aici, îmi zise Jason, gardianul, îl cunoşteam de câțiva ani, asta pentru că nu era prima dată când mă aflam aici.

- Cine e? Dacă e Neil, nu am chef..

- Nu e şefu, el ar fi venit direct. Ce eşti aşa bosumflat?

Nu l-am băgat în seama, adora să mă tachineze, era felul lui de-a fi. Speram doar să fie Clarissa.

Am intrat în sala de vizite, la câteva mese erau nişte persoane, fiecare venise să-şi vizite soțul sau soția, tatăl sau mama, poate chiar fratele sau sora. Nu prea eram interesat de gradul lor de rudenie. Eu nu aveam pe nimeni, nu acum, când i-am dezamăgit pe toți.

Am păşit până la masa unde mă aştepta pe mine, iar atunci am zâmbit, era Kate, sora mea. Piticotul, care ajunsese acum o femeie. Eram mândru de ea şi îmi doream să fie fericită, iar Sean se ocupa perfect de asta.

- Blake, sări ea în brațele mele, îmbrățişându-mă.

- Micuța mea, am strâns-o tare. Mă bucuram că e aici.

Ne-am aşezat amândoi la una dintre mese.

- Eşti bine? mă întrebă ea îngrijorată. Nu ştii cât mă bucur că eşti viu, chiar dacă eşti aici.

- Sunt bine, tu cum eşti?

- Bine, îmi zâmbi ea, îşi şterse lacrimile de pe obraz. Nu m-au lăsat să intru cu telefon, dar ți-am adus asta, aşeză pe masă o poză cu un bebeluş.

- E nepoțica mea?

- Da, abia aşteaptă să te cunoască şi să-şi petreacă timpul cu tine. Blake, te scoatem de aici, avem nevoie de tine.

- Îți seamănă. Aş vrea să ies de aici, dar sunt la mâna lui Neil, iar el nu e persoana, care cedează foarte uşor.

- Nu ai făcut nimic, nu are de ce să te țină aici.

- Eh, nu e chiar aşa, sunt vinovat de multe chestii.

S-a lăsat tăcerea între noi pentru câteva secunde.

- Dă-i timp..

- Poftim?

- Clarissei, dă-i timp, nu poate să te ierte peste noapte. Înțelege că e greu pentru ea, a trecut prin atât de multe într-un an de zile, iar apoi soțul i-a fost ucis şi a crezut că s-a întâmplat acelaşi lucru şi cu sufletul ei pereche. Ai mers prea departe cu asta.

- Dar tu, tu m-ai iertat şi ai venit.

- E diferit, Blake. Eu sunt sora ta, mi-a luat şi mie ceva până să diger informația. Dar mă bucur că eşti în viață, asta e tot ce contează.

- Te iubesc, pitico!

- Şi eu, i-am luat mâinile între ale mele. Blake, trebuie să renunți la fuga asta continuă şi setea ta pentru răzbunare. Părinții noştri şi Mark, şi-ar fi dorit să stăm departe de aceşti oameni, să ne trăim viața frumos. Să iubim, să ne formăm o familie.