Cap. 40

5.7K 309 29
                                    

PARTEA A TREIA

*

Fiecare sfârșit e un nou început. Dar am decis să ne continuăm viața la fel cum am început-o, împreună trăind periculos.

17 ani mai târziu

- Brook încetează, am spus nu și nu rămâne.

- Tată spune ceva, m-am plâns eu.

- Purtăm discuția asta în fiecare an, mama ta a spus nu, iar noi vom respecta asta.

- Noi? Tot ceea ce vă cer e să mă lăsați într-o amărâtă tabără de vară, e ultima la care pot să merg, toți colegii mei vor fi acolo, iar la anul cu toți vor merge la facultate. Nu e deloc corect!

- Suficient! Am încheiat discuția, nu mergi și punct! insistă mama.

- Dar de ce? Vreau să știu de ce nu am voie?

- Brook, îți spun pentru ultima dată, nu mergi și am încheiat, ieși ea din bucătărie.

-Tată..

- Scumpa mea, înțelege nu poți să mergi, nu știu de ce nu accepți asta! încercă tata să mă calmeze.

- De abia aștept să plec din casa asta! Urăsc locul acesta, mă țineți prizonieră! m-am răstit eu și am urcat scările spre camera mea.

Erau mai puțin de 7 luni până împlineam 18 ani. Iar atunci aveam de gând să-mi iau tălpășița. Pe lângă că locuiam la 23 de mile de New York, la marginea unui oraș sau aș putea să-i spun sat, pentru că eram noi și la 3 mile următorul vecin. Era complet aiurea. Făceam naveta zilnic și nu puteam pricepe de ce naiba nu ne putem muta în New York, dacă acolo m-am născut.

 Făceam naveta zilnic și nu puteam pricepe de ce naiba nu ne putem muta în New York, dacă acolo m-am născut

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

M-am trântit în pat. Îmi venea să țin, dar nu avea cine să mă audă. Îmi plăcea camera mea, deși părea o mică închisoare.

Eram departe de verișorii mei, de oraș, de prieteni, de tipul, de care îmi plăcea

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Eram departe de verișorii mei, de oraș, de prieteni, de tipul, de care îmi plăcea. Totul era nasol și nu înțelegeam de ce părinții mei sunt atât de stricți. Ce le-am făcut ca să se răzbune pe mine?

Masca lui BlakeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum