Masca lui Blake

Cap. 44

Când nimic nu e ce pare a fi

*

- Idiotule! m-am ridicat furioasă de la masă.

Era un nemernic, nesuferit, ipocrit, era în toate felurile posibile.

Îl uram! De azi e primul meu duşman!

Cât de nemernic poate să fie! Ce naiba era bipolar? Acum două seri totul a fost în regulă, ba chiar ne înțelegeam.

Fir-ar să fie! De ce îmi pasă ce crede un idiot! De parcă nu-l cunoşteam. A fost mereu aşa, netrebnic.

- Unde mergi? mă întrebă Ann.

- Nu mai vreau să stau nici cinci minute la aceeaşi masă cu Steve. Merg în curte.

Am ieşit fără să mai spun ceva.

M-am aşezat pe o bancă din curte. Mai erau vreo 10 minute de pauză. Preferam să stau singură aici decât să împart o încăpere cu nemernicul acela. Ah!

- Sandwich-ul tău! îmi aşeză tava în brațe.

- Josh, mulțumesc.

- Eşti ok?

- Da, am mințit eu. Tu?

Încă se observa buza spartă, însă rana se vindeca uşor.

- Dacă şi tu eşti bine, atunci şi eu sunt bine.

Am zâmbit şi mi-am văzut de sanwich-ul meu, Josh mânca un hamburger.

După ce am mâncat, ne-am îndreptat spre clădire.

- Ai avut o discuție aprinsă cu Steve?

- Să spunem.. Josh, eu ştiu căvoi sunteți prieteni, dar nu-mi cere să fiu prietenă cu el. Ok?

- Nici nu am să fac asta. Eu şi Steve nu ne înțelegem foarte bine, dar de dragul lui Harry suntem prieteni.

- Nu am ştiut asta..

- Steve e invidios pe mine, de când a fost dat afară din echipa de fotbal. Şi apoi Harry a renunțat tot din cauza lui.

Am şi uitat că Steve a fost în echipa de fotbal, la cât nu-l suportam şi mai ales că îl priveam doar pe Josh, nu am realizat că e şi el pe acolo.

- Invidios?

- Da.

Că sunt cu Josh? Ce idei tâmpite îmi trec prin minte!

- La sfârşitul săptămânii se organizează un meci de fotbal la care am să particip cu echipa, ai vrea să vii?

- Sigur!

- Asta dacă poți şi părinții tăi vor fi de acord.

- Am să-i conving.

- Brook, mă luă el de mână şi ne-am oprit amândoi în loc. Ştiai că ai nişte ochi superbi?

- Mulțumesc, inima mea zburda de fericire. Nu-mi venea să cred că se întâmplă. Eu şi Josh.

Mă sărută pe obraz, dar ardeam de dorință să îmi sărute buzele. Nu o făcea. Din cauza mea, eu i-am spus să o luăm încet. M-am gândit că ne prea grăbim şi oarecum mi-a stat gândul şi la Steve. Care s-a dovedit a fi un nemernic!

**

- Brook, nu te-ai atins deloc de mâncare. S-a întâmplat asta?

- Nu, mamă. Sunt bine, doar că nu am poftă de mâncare.

- La şcoală totul e în regulă?

- Da.