profesorul // zayn malik

1

Am deschis ușa casei destul de obosită și plictisită din cauza veniri cele mai neașteptate zi, noul an școlar.

Licelul reprezenta una din misterele care nu le voi înțelege niciodată, mai ales că, datorită părinților mei care mereu și-au dorit să învăț la unul cu cea mai bună reputație, am devenit mai axată pe studi decât pe viața personală.

Sunt mândră de realizările mele, că am ajuns așa de departe, dar aș fi vrut să am mai multă libertate din acest punct de vedere.

Mereu mi-am dorit să pot învăța la un liceu unde să-mi pot exprima dorința pentru muzică, dar părinți mei nu au fost de acord, fiind mult prea convingători pe baza că această meserie nu o să-mi aducă nimic bun în viață. Nu pot să mă opun lor, trebuie să le respect orice dorință fie că vreau, fie că nu vreau.

-Domnișoară Adelin.

Mă uit la șoferul care îmi oferă un zâmbet de încurajare ca în fiecare zi de început al școli, eu procedând la fel. Știu că astăzi va fi o zi foarte încărcată și obositoare cei drept, dar un început are și un sfârșit, corect?

Îmi deschide ușa mașini, intrând în ea, pregătindu-mă pentru drumul lung până la liceu.

*****

-Domnișoară Adelin, am ajuns la destinație, succes! îmi oferă un zâmbet călduros.

-Mulțumesc, la revedere!

Pășesc spre intrarea liceului, acea imagine ca în fiecare an bântuindu-mă. Elevi plini de sine, grupuri separate, privirea lor aducând la una intimidantă, având un efect destul de neliniștitor asupra mea.

Încerc să alung această stare, uitându-mă după o persoană dragă mie, cea mai importantă ființă după părinți mei desigur, dar nu-mi trebuie prea multe cercetări căci în fața mea apare o fată înaltă cu zâmbetul nelipsit de pe buze, Leyla.

-Adelin ce mă bucur să te văd!

Mă cuprinde în brațe atât de puternic, încât abia pot să respir din cauza capcanei ei. Mereu am iubit-o pe Leyla pentru felul ei de a fi, glumeață și încrezătoare în propriile puteri, nu-i este frică de nimeni și asta e un avantaj pentru persoana ei, are un orgoliu mare.

Ochii ei exprimă bucurie și ai mei la fel, n-am văzut-o deloc vacanța asta, am fost despărțite pe baza serviciului pe care părinți ei îl au, plecând în alt oraș pentru a putea executa munca care îi va aduce și mai mult respect pe care îl dețin.

-Leyla mi-a fost dor de tine! Cum a fost în vacanță? o întreb curioasă în timp ce mâna ei se așează pe șold, strâmbând din nas.

-Plictisitor fără tine, sincer am stat cu sora mea și cu părinți, la tine?

-La fel, dar excluzând vreo rudă.

-Încă mai ai acea dorință pentru frații?

Știu că Leyla crede că sunt foarte norocoasă că nu am frați sau surori, dar nu e așa, aș fi vrut ca să fim o familie completă, fără relați distante și reci, aș fi vrut să fim fericiți.

-Mereu am avut-o și încă o am ști și tu asta, nu cred că ai nevoie de o explicație.

Răspunsul meu aduce la unul cu tentă melancolică, facând-o să-și înăbușească un mic sunet de disperare, dar starea ei se schimbă imediat când face contact cu ochii mei, probabil gândind că e mai bine să părăsească acest subiect.

-Să mergem, întârziem și ști foarte bine ce comportament are Doamna Shades! gesticulează dramatic din mâini, trecându-și mâna prin părul blond.