profesorul // zayn malik

20

    

   —Și Adelin, ce te atrage pe tine?

     Ochii mei privesc atent peisajul de toamnă care îmi umple inima de fericire cât și de melancolie. Știu că starea mea îmi este afectată de tot ce se întâmplă în viața mea plină de surprize, iar asta îmi aduce o stare, oarecum, de bine.

  —Nu pot zice că sunt atrasă de un lucru anume, dar pot să spun că îmi place să cânt.

—Nu este este de mirare, ai o voce frumoasă.

Roșesc, zâmbindu-i timid.

—Te-ai gândit să-ți faci o carieră din această pasiune?

—Nu cred că o pot numi pasiune și nu, nu m-am gândit la această posibilitatea. Cred că o să mă concentrez pe cariera mamei mele.

     Oftează la auzul frazei mele în timp ce mâna lui o atinge subtil pe a mea, această acțiune făcându-mă să conștientizez că vrea să o împreuneze cu a mea. Posibil, în acest situație, aș putea să-i accept aceste gesturi de îndrăgostit, dar mintea mea încă este blocată pe atingerile lui Zayn care încă îmi bântuie corpul. Nu știu ce m-a determinat să gândesc cu totul într-o altă perspectivă față de el și de comportamentul lui mult prea schimbat. Totul, în acel moment, era mult prea de ireal și greu de închipuit. Parcă ceva din el striga eliberare și, într-o fază de disperare, a găsit-o în mine. Totuși, trebuie să recunosc că este foarte experimentat în acest domeniu, a reușit să trezească din mine multe stări ascunse în sufletul meu mult prea curat.

—Este un principiu al tău sau doar cererea mamei tale?

—Să zicem că este cererea mamei, nu zic că nu mi-ar plăcea să lucrez în acel domeniu, dar nu cred ca aș putea face față, sunt o firă mai sensibilă.

—Și firară, completează el, Într-un mod bun. Îmi place caracterul tău, nu ești ca toate fetele, ești diferită.

     Zâmbesc la complimentul lui, el continunând cu gesturile lui tandre și, din instinct, vocea suavă și mângâierile lui Zayn îmi pătrund fiecare fibră a corpului, ochii mei închizându-se pentru o clipă. Nu pot să neg, Zayn a reușit să intre în inima mea și nici dacă aș vrea nu l-aș putea alunga, mi-aș face un rău care va duce la distrugerea rațiuni cât și a inimi. Să fi îndrăgostită este foarte greu de înțeles, simți că nu poți să scapi de acel sentiment de atracție și parcă, din inimă dorești să o vezi și să o simți pe respectiva persoană lângă tine. Nu am cuvinte să descriu prin ce trec acum și în ce mod sunt afectată de îndrăzneala lui Zayn.

—Adelin...

    Conștientizez până la urmă că de fapt Adam este cel care mă face să mă gândesc la acțiunile trecute și nu pot să zic că asta îmi dă o stare de confort. Nu știu de ce, dar mai bine nu acceptam această ieșire cu Adam. Nu simt nicio atracție față de el și nu cred că o să simt foarte curând în vederea faptului că mintea mea este tulburată de Zayn.

—Se pare că am ajuns acasă, zâmbesc, M-am simțit bine și îți mulțumesc pentru interesul tău de a mă cunoaște pe mine. Ne vedem mâine la școală, pa!

    Adam aprobă din cap și din experiența mea în oameni pot să constat că este deranjat sau mai bine zis dezamăgit, probabil, de respingerea mea subtilă.

—Și mie mi-a făcut plăcere, se apropie, sărutându-mi obrazul, Ești o fată specială.

   Aceste cuvinte îmi dau o impresie mult prea neliniștitoare, de parcă ar face orice nu mai să-mi câștige inima. Cred că mai bine ar fi să mă îndepărtez de el pentru binele lui cât și al meu. Simt că nu sunt în stare să mai fac asta o dată, nu-mi permite inima să mă folosesc de el atât timp cât Zayn este autorul fericiri mele. Totuși, realitatea în acest moment este mult prea puternică și mă lovește într-un mod dureros. "El nu te iubește, el te folosești.", dar chiar așa să fie?