profesorul // zayn malik

27 *

 

   După o mică plimbare relaxantă alături de Zayn și de mașina lui, am avut mică plăcere de a vedea și o latură diferită față de ce mi-a demonstra el. Poate că prima impresie este înșelătoare și că l-am judecat greșit în circumstanțele profesionale, legate strict de profesia lui, dar uneori ar trebui să-și arate adevăratele lui intenți. Cei drept, nu este un bărbat strict după ce ajungi să-l cunoști mai bine sau puțin mai bine. Latura lui de impunător nici nu se compară cu ce mi-a arătat el în momentul de față. Îl prefer omul care arată sinceritatea și iubirea prin respect și zâmbete așa cum este în momentul de față.

—Am ajuns Adelin.

     Îmi zâmbește în timp ce eu îl privesc confuză, dar totodată curioasă. Nu știu ce surpriză mi-a pregătit sau de ce își arată bucuria prin acest mic anunț, dar prefer să tac și să-l urmez.

    Deschid ușor ușa mașini, privirea mea cercetând zona în care mă aflu. Totul îmi pare nefamiliar și foarte liniștitor, ca o mică relaxare, iar gândul meu zboară imediat la faptul că aici locuiește Zayn.

  —Aici locuiesc sau mai bine zis vom locui!

  Mâna lui se așeză pe șoldul meu, trăgându-mă în brațele lui în timp ce buzele lui moi le răsfață pe ale mele, sărutându-le ușor.

—Deja te gândești la căsătorie?

Chicotesc, privindu-l într-un mod destul de copilăros.

—Probabil domnișoară Adelin.

   Zâmbește, mâna lui cuprizând-o pe a mea, făcându-mă să cred că tot ce a zis a fost ca o descărcare sufletească, presupun un adevăr nevinovat pe care mă induce în eroare. Poate așteptările mele sunt prea mari și că frica mea de a nu-l pierde mă face să-i accept toate cuvintele ireale. Nu pot să bag mâna în foc că el chiar mă iubește și că își dorește o familie cu mine, dar momentan nu pot să-i dictez inimi să nu fie aproape de el. Știu că mi-aș face rău și chiar nu vreau să sufăr când, în sfârșit, am găsit fericirea alături de persoana iubită.

—După tine domnișoară Adelin.

   Pășesc timid în încăpere, analizând atent și, cu o urmă de umire, mă îndepărtez ușor de el, încercând să găsesc un defect acestei case. Totul este bine aranjat și de bun augur, ca și cum nu ar trăi aici un bărbat care pare că are singur grijă de toate responsabilitățile lui. Niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte că Zayn este atât de implicat când vine vorba de decorul și curățenie. Acest bărbat nu încetează să mă surprindă niciodată.

—Aici locuiești tu?

În întreb uimită, o încruntătură apărându-i pe chipul lui.

—După cum se vede, aici locuiesc.

     Oftez din cauza acestei situați apăsătoare. Nu știu dacă a luat-o în nume de rău tot ce am zis și dacă gândește într-un mod negativ, dar nu a fost intenția mea acest mesaj. Spre apărarea mea, este destul de greu de procesat pentru mine cum de un bărbat poate fi atât de grijului și atent la aspectul unei case.

—Îmi pare rău Zayn, nu am vrut să te fac să te simți prost.

  Îmi las capul plecat jos, observând cum se apropie de mine. Mâna lui îmi ridică bărbia, oferindu-mi un sărut scurt, zâmbindu-mi drăgălaș.

—Arâți ca un copil mic care este certat, mă trage în brațele lui, Nu trebuie să te simți așa sau să-ți ceri scuze, știu la ce ai făcut referire și chiar mă bucur uimirea ta.