profesorul // zayn malik

48

    

   Privirea mea rămâne constant legată de mișcările le care persoana stăpână pe sine le execută în fața tuturor elevilor. Pașii lui apăsați cât și expresia pasivă mă determină să-mi aplec capul, rezumându-mă la un simplu oftat. Amintirea care îmi înnebunește toți neuroni, stă strâns legată de aprentele pe care nu a reușit să le șteargă din mintea mea prăbușită în adâncul vinovăției. Orice lucru mărunt poate să mă ducă în abisul singurătăți chiar sub micile mele îndoieli. Realitatea îmi scrie un destin alături de Adam, un destin forțat unde marioneta joacă după regulile păpușarului în fața spectatorului care privește cu amărăciune toată piesa de teatru.

    —Sincer să fiu, nivelul vostru de pregătire se înbunătățește, iar acest lucru nu face decât să mă bucure așa că am decis să vă dau mâine o lucrare de control.

   Brațele lui încruțișate cât și seriozitatea din glas mă face să zâmbesc în ciuda situației incomfortabile creată din unicul motiv al autorități didactice.

    —Ce presupune această lucrare?

     Vocea lui Adam sparge gheața, făcându-l pe Zayn să rămână blocat pentru câteva secunde, reluându-și postura de impunător.
  

   —Noțiunile învățate recent Adam.

       Limbajul politicos și totodată plin de venin îi transmite lui Adam o aură negativă care îl reduce la tăcere. Stilul lui destul de intimidant, pe care îl lasă descoperit de fiecare dată, îl face să devină un robot controlat de puterile orgoliului.

   —Am înțeles Domnule Malik.

  Zayn aprobă printr-o mișcare a capului, făcându-i semn lui Adam să se așeze la locul său.

    —Și tot veni vorba de întrebări curioase, spune, venind aproape de mine, Domnișoară Adelin nu ai dormit bine aseară?

      Replica lui mă determină să-mi ridic capul de pe bancă, schițând un zâmbet fals în timp ce Zayn îmi analizeză mișcările într-un mod discret.

   —Mă scuzați Domnule Malik.

       Privirea mea inocentă cât și obosită nu-i aduce nicio satisfacție în legătură cu adevăratele motive să le caracterizăm ca fiind personale.

    —Te scuzi mereu, dar nu încetezi să faci greșeli.

   Spune, vocea lui sumbră mișcându-mi latura politicoasă.

   —Revenind, sper să învățați. Sunteți liberi.

  Semnalul Domnului Malik îi determină pe toți să părăsească sala de clasă, bineînțeles el așezându-se la locul său menit, terminându-și ultimele detali.

   —Domnul Malik pare cam supărat.

    Leyla constată într-un mod cât se poate de adevărat starea pe care Zayn o emană.

   —Am observat Leyla și acest lucru nu mă încântă deloc.

     Șoptesc în speranța că Zayn nu ne-a auzit conversația legată de el.

 
  —Leyla rămâni un pic.

    Pașii mei se opresc, înghițind în sec. Tocmai Zayn a chemat-o pe Leyla?

  —Desigur Zayn adică Domnule Malik!

    Zâmbetul ei mă face să strâmb din nas, deschizând ușa și cu ultimă privire amăgitoare o închid, lăsând ca inima să-și descarce confuzia. Omul învață din greșeli, dar oare când greșește învață?