profesorul // zayn malik

64

      Sâmbătă. Singura zi a săptămânii în care pot să-mi exersez singura capacitate la care ar trebui să mă axez pe tot parcursul anului care va fi unul decisiv. Învățatul este unul dintre cele puține lucruri care îmi
poate schimba starea de spirit în una demoralizatoare. Argumentele sunt multe, destul de complicate, dar însuși tragedia este la cote maxime când realizez că nu voi fi aproape de iubitul meu. În ultima perioadă am avut parte de atenția lui și am profitat de orele, minutele și secundele care mi-au fost acordate spre bucuria mea. Totuși trebuie să accept faptul că începutul are un sfârșit, iar sfârșitul un nou început.

     Revenind  asupra prezentului, caietele, culegerile, manualele toate sunt împrăștiate la fel ca mintea mea. Încerc să găsesc o posibilitate să fiu mai aproape de ordinea mea mintală având în vedere că nu am fost atât de preocupată de școală în ultima vreme. Motivul e unic. Dragostea plutește în aer.

   
   —Și când ai de gând să scapi de toate problemele?

       Leyla își face prezența prin toată dezordinea mea, privirea ei fiind una uimită. Posibil, din perspectiva mea, acest lucru ar fi unul destul de întâlnit și dacă stau să analizez, nici Leyla nu este olimpică la capitolul învățare.

    —Nu știu Leyla, încerc de ceva timp să pot arânja un program cât de cât capabil pentru lecțiile pe care nu le-am înțeles.

    Rostesc în timp ce mâna ei cuprinde bilețelul cu citatul scris de Zayn, analizând fiecare cuvânt.

   —El chiar te iubește, nu-i așa?

   Îmi mușc buza debusolată. Tot ce traversează în inima mea nu poate găsi vreo îndoială cu privire la acest aspect pe care încearcă Leyla să-l înțeleagă. Atât timp cât eu mă simt fericită și el este fericit, de ce nu aș avea încredere în sentimentele lui? Până la urmă a demonstrat prin simplu fapt că nu ma lăsat singură cu inima zdrobită.

   —Da Leyla și altceva nu-mi doresc! Este un om special și voi face orice îmi stă în putere să-l fac fericit. El mă iubește, eu îl iubesc!

       Simpla mea legătură cu subiectul o face să se încrunte. Observ că este deranjată și acest detaliu este desprins din realitatea despre impresia pe care mi-a lăsat-o acum câteva luni. Este o persoană schimbată, nu este Leyla pe care o cunosc.

   —Atunci clar ești prea credulă! Tu crezi că un om matur ca el vrea să aibă grijă de tine și să te iubească?! Adelin trezește-te la realitate! El își bate joc și o va face până când se va sătura de tine! De ce ești atât de fraieră încât să accepți orice spune el?!

      Uimită de cuvintele care îmi traversează rațiunea, încerc să asimilez starea ei care a determinat-o să fie atât de vulcanică. Nu pot înțelege motivul. Este mult prea derutant. Până acum ea a luptat alături de mine și ma încurajat să continui relația cu Zayn, iar acum îmi răstoarnă tot ce am realizat doar din cauza frustrărilor ei? Nu, presimt că este ceva în neregula cu această scăpare emoțională a dragei mele prietene.

    —Tu te auzi ce spui Leyla? Țipi și spui cuvinte care nici măcar nu le gândești! De ce îl caracterizezi pe Zayn ca fiind un bărbat rău? De ce spui că nu mă iubește?

     Pufnește, îndreptându-și atenția spre mine.

   —Pentru că așa este! Ascultă Adelin, despartă-te de el cât mai ai timp și uită-l, bine?!

      Asta să o creadă ea și sufletul ei bolnav.

   —Pentru nimic în lume nu voi face asta! Nu mă interesează vorbele tale și te rog să pleci!

    Îi fac semn spre ușă, lacrimiile mele făcându-și prezența pe chip. Urăsc vulnerabilitatea mea faptică.

   —Vei regreta asta Adelin! El te va părăsi și vei suferi după un bărbat care nu te-a iubit niciodată...