profesorul // zayn malik

73

   

     Mă trezesc ușor din vraja somnului presată de oboseala prezentă în mintalitatea mea. Faptul că situația care a condus la acțiunile din ziua precedentă mă face să conștientizez că trăiesc un vis. Până ieri eram acasă cu mama alături de mine, iar acum în patul profesorului meu sau mai bine zis fostului profesor. Nimeni nu poate vedea peste ciclitatea vieții. Azi este bine, mâine este rău. Viața este neașteptată și niciodată nu vei conduce asupra destinului tău.

   Mă ridic din pat, picioarele mele făcând contact cu parchetul rece, gemând. Simt o durere în tot corpul și, lucru care mă face să înroșesc, durerea puternică pulsând între picioarele mele. Noaptea trecută a fost intensă. Săruturi, gemete, dragoste, toate au umplut inimile noastre care într-un sfârșit s-au reunit.

   Mă plimb ușor prin camera cu gândul la dispariția misterioasă lui Zayn. Mă așteptam să mă trezesc în brațele lui și să-mi încânt privirea cu frumusețea lui aparte, dar acest lucru se pare că a spulberat orice vis. Prezența lui nu o simt sub nicio formă. Poate este jos, gândesc în sinea mea. Se pare că nu a fost afectat de oboseală așa cum am fost eu. Acest lucru mă neliniștește. Nu-l pot lăsa singur din cauza neglijenței mele. Arunc o privire către ceas. Ora nouă. Ar trebui să mă pregătesc.

 

   Mă duc spre bagaj, luând un tricou și o pereche de pantaloni. Și așa această zi este pierdută. Tot ce îmi doresc este să stau în brațele lui Zayn fără nicio teamă că poate mâine îl voi pierde. Desigur acest sentiment este înșelător. Nimic nu va schimba faptul că se poate întâmpla ceva care va mistui fericirea. Cu aceste condiții, relația noastră este într-un punct critic. Sper să găsim o cale și să trecem peste această etapă ucigătoare a vieții noastre.

    Decid să deschid ușa dormitorului și cu pași rapizi traversez holul urmat de scările infinite. Presupun că acest lucru este vizibil încântător pentru aspectul plăcut al casei, dar totodată un obstacol al binevoinței mele. Nu sunt în stare să cobor în condiția faptului că încă sunt pe jumătate adormită. Totuși curiozitatea nu-mi dă pace, așa că fac ca atare, coborând încet scările. Privirea cade pe trupul lui Zayn care face înconjurul mesei, frecându-și tâmpla dreaptă și continunând discuția la telefon. Pare agitat și acest lucru mă face să mă apropi ușor de el. Nu-mi doresc să-l văd așa și urăsc că aceste circumstanțe iau dat planurile peste cap.

  —În această seară? Perfect, îi aud mormăitul, Vă mulțumesc pentru timpul acordat. O zi bună!

  —Totul bine?

  Îmi ridic sprânceana dreaptă, analizându-l. Este îmbrăcat cu o pereche de pantaloni gri, trupul zvelt, dar bine lucrat observându-se prin tricoul ușor mulat pe el. Arată divin, iar eu nu-mi pot controla simțurile. Al naibi ispită ce ești!

   —Am rezolvat, în seara asta plecăm la New York.

   Ochii mi se măresc, încercând să nu mă înec cu aerul.

  —La New York? Dar este prea departe!

   Se apropie de mine, putând să-i observ oboseala cât și disperarea în ochii lui. Știu că face atâtea pentru noi și că încearcă să găsească soluția ideală pentru fericirea noastră, dar ideia că va trebui să plecăm într-un loc atât de îndepărtat nu-mi dă pace. Părem să fim doi infractori care se gândesc să nu fie prinși și pedepsiți. Cam acesta este destinul nostru la ora actuală, să fugim ca să fim fericiți.

  

   —Dorești să rămânem aici și să se întâmple lucruri grave? Te gândești că mama ta va afla cât de curând și la naiba că mai este și Leyla și Adam! Nu putem să rămânem aici, înțelege!

   Mâna lui îmi atinge umărul, scuturându-l ușor, acest fapt trezindu-mă din meditație. Are dreptate din toate punctele de vedere, iar eu mă încăpățânez degeaba.

  —Fie Zayn, am încredere în tine și vreau să rămân alături de tine!

   Mă cuibăresc în brațele lui, capul meu așezându-se pe pieptul lui cald și primitor. Nu pot să-l pierd din cauza copilăriei mele. Trebuie să accept realitate și să înfrâng teama din sufletul meu.