profesorul // zayn malik

68

Adelin

       Drumul liniștit care îmi oferă atâta căldură sufletească îmi traversează linia care a schimbat radical toată voință vieții mele. Fiecare pas făcut îmi transformă perspectiva. Un zâmbet nu este fericirea. Râsul nu este bucuria. Melancolia nu este tristețea. Nimic nu are sens. Totul s-a schimbat treptat de când Zayn a apărut în viața mea. Amintirile cu el îmi bântuiesc mintea, făcându-mă să zâmbesc. Îmi amintesc prima noastră conexiune, cât de mult își arâta autoritate și încerca să-și arâte experiența ca profesor. Îmi amintesc prima noastră contradicție, detențiile, regulile și cel mai presus dragostea pe care  o ascundea în sufletul lui. Greșeala care ne speria, de fapt, era judecata lumii. Vârsta și meseria lui este contra vieții mele, opusul făcându-și loc în ecuație. Iubind, greșind și acceptând ne-au fost alături mereu. Am trecut peste toate împreună și am așteptat ca fericirea să se așterne și în viețile noastre. Am fost despărțiți și mereu am avut impresia că Dumnezeu prin acest lucru ne pedepsește, dar am greșit să cred acest blestem. Dumnezeu ne-a îndrumat să devenim mai puternici sub criticile care au încercat să ne doboare.

       —Și uite-o și pe draga mea Adelin!

     Presupun că liniștea nu poate dăinui mult. Trebuia să existe un factor care să o strice, corect?

  —Ce vrei Adam? Nu ți-a ajuns că mi-ai distrus viața? Vrei acum să-mi tulburezi și liniștea?

      Adam tace pentru un moment, trupul lui fiind mai apropiat de al meu. Mă dezgustă prezența lui. Tot ce este legat de el mă face să simt ura cum de instalează în adâncul minții mele. Este prima persoană care îmi lasă un gust amar în gură.

    —De fapt, nu e ți-am distrus viața ci tu prin alegerile tale! Tu ai decis să-i dai inima unei persoane care nici măcar nu te iubește în timp ce eu ți-am dăruit sentimentele și conștientă le-ai călcat în picioare!

     Se răstește, ura mea ieșind la suprafață.

  —De ce naibi aveți impresia asta?! Zayn mă iubește așa cum o fac și eu! Am încredere în el și nu-mi pasă sentimentele tale atât timp cât tu nu le-ai respectat pe ale mele! Lasă-mă în pace și te rog să nu te mai bagi în viața mea!

    Țip în timp ce lacrimile se preling pe obrazul meu. Mă simt distrusă. Am obosit să încerc să mă prefac că totul este bine atât timp cât am parte mereu de încercări. Nu mai suport ca alegerile mele să fie considerate greșite. Iubesc și vreau să trăiesc sub această mantie a dragostei.

   —Nu Adelin, nu te voi lăsa în pace! Nu te voi lăsa până în momentul în care Zayn va fi șters din mintea ta!

    Ochii mei se măresc, palma mea făcând contact imediat cu obrazul lui.

   —Ascultă aici Adam! Zayn nu va dispărea niciodată din inima mea! Mereu îl voi iubi, îl voi respecta pentru toată grija și drasgotea pe care mi-o poartă! Tu niciodată nu vei putea să fi ca el! Ști de ce? Pentru că ești un om fără suflet! Te gândești doar la binele tău și prin acest lucru mă distrugi pe mine! Te urăsc!

     Mă privește uimit, rănit din toate punctele de vedere. Nu voiam să se ajungă la aceste cuvinte grele și nu credeam că pot să fiu capabilă de atâta încredere de sine. Perspectiva realități nu o mai cunosc. Posedarea negativități răscolește în fiecare parte din existența bunătăți mele, transformând totul în cenușă.

    —Ține minte Adelin, toată viața ta va fi lipsită de fericire! Nu o să ai parte de liniște și mă voi asigura că eu o să fiu autorul care va menține acest blestem!

Zayn

Am stat și am analizat. Nu mă pot liniști. Viața mea a luat o întorsătură gravă de când Adelin a apărut în viața mea. Am cunoscut o fată firavă, supusă dar totodată puternică. Am încercat să o țin de parte de inima mea și am pierdut așa cum am câștigat o șansă la iubire. Cu fiecare pas încercăm să o îndepărtez, dar mai mult o apropiam. Am acceptat și am hotărât să o iubesc. Dar cu ce scop dacă ea este nefericită? Știu cât de mult luptă și cât  trage de mâna mea care o ține bine să nu cadă în greșeli. Am devenit propriul ei scut și tot nu sunt în stare să o protejez de încercările care sunt pregătite să ne doboare. Conștient sau nu, știu că eu sunt vinovatul. Eu am târât-o în lumea mea cu toate că ea nu știa cum să trăiască sub aceste reguli. Am fost un egoist din cauza dragostei mele și nu am lăsat-o să-și trăiescă cum se cuvine toată copilăria pe care o trăia cu zâmbetul pe buze. Merit să fiu legat de această durere insuportabilă și să mă împac cu păcatele scrise în cartea vieții mele.

      Îmi pas privirea să alunece pe telefonul care vibrează lângă catalog, profitând de faptul că sunt singur așa cum mi-a fost menit. Simt că este ea.

   —Da iubito?

—Zayn, eu nu mai pot! Eu...eu nu mai pot îndura arâtea...

     Îi observ vocea tristă, care îmi sparge inima în milioane de bucăți. Mă simt ca dracu. Ea plânge și eu am gânduri doar despre greșelile mele. Doamne de ce lași ca acest suflet pur să sufere?

   —Iubito liniștește-te te rog, nu-ți face bine deloc acest stres. Ce s-a întâmplat?

     Cât de mult mi-aș dori ca această durere care îi străpunge sufletul să se reverse asupra mea.

    —Zayn de ce nu putem să fim fericiți? Ce este atât de greșit în iubirea noastră? Am avut speranță și am acceptat tot așa cum mi-ai spus, dar cât să mai lupt? Pentru ce? Să aud că tu nu mă iubești din partea unor persoane pline de venin în inimă? Nu mai suport Zayn, te vreau lângă mine...

    Neputință. Acest cuvânt îmi autocontrolează spiritul meu autoritar. Totul se întâmplă așa de neașteptat. Acum câteva zile zâmbeam și acum suntem prizonieri lacrimiilor. Un minut ne poate omorî orice încercare de evadare. Mâna mea nu o poate trage așa cum luptă ea pentru mine. Sunt înfrât de propria voință. Am nevoie de ea, de jumătatea mea...