profesorul // zayn malik

74

   Tratând lucrurile ca atare, urmez calea cea mai ușoară a vieții mele. Alegerile făcute nu au un scop ascuns, ci unul decisiv. Este vorba de viața mea. Nici nu știu cum să o descriu ca să parcă a fi una normală. Îndrăgostită de un bărbat ilegal pentru mine, fugind de regulile societăți. Ce putea fi mai mai decât acest lucru? Ironia sorți exlamă bucurie. În sfârșit îl am lângă mine și urmez că las trecutul în spate, acceptând viitorul, viitor ce va fi, posibil, unul fericit. Fără greșeli, fără obstacole, doar eu și el. Sună bine, poate prea ireal pentru înțelesul meu.

 
  —Unde ți-e bagajul Adelin?

   Mă trezesc din gândurile mele, urmărindu-l pe Zayn care își așează hainele în bagaj.

  —Sus, mă duc să-l iau.

   Îi aud oftatul, aprobând din cap. Nu-i pot înțelege reacția lui. Se vede clar că este îngrijorat, dar totodată plin de nervi. Poate din cauza ta. Aceată propoziție îmi traversează mintea. Ar fi trebuit să-l ajut, nu să-i îngreunez planul.

   Urc scările, grăbindu-mă spre camera lui în căutarea bagajului, fapt ce m-a făcut să realizez că nu mi-am rupt picioarele, împiedicatul nefiind punctul meu forte.

Deschis ușa, privirea mea căzând pe bagajul lăsat lângă noptieră. Oftez. Nu cred că această ideie a fost una prea ideală. Mă simt atât de obosită și faptul că trebuie să-l car nu-mi aduce nicio satisfacție. Prefer să mă trântesc în pat și să dorm decât să parcurg din nou drumul, dar Zayn, cel prezent în mintea mea, nu mă lasă sub nicio formă să-mi astâmpăr nemulțumirile. Oh Zayn, ce îmi faci tu mie?

  Hotărăsc să iau bagajul, trăgând de mâner și cu o privire plină de venin, părăsesc camera închizând ușa în urma mea. Parcurg holul infinit, oboseala spunându-și cuvântul. Mă trântesc jos, lângă bagaj, închizându-mi ochii. Firar cu plecatul ăsta, firar cu lumea care nu mă vrea lângă Zayn! Mormăi. Nici eu nu știu  ce se întâmplă în adâncul meu și cum să-mi recuperez încrederea în sine. Poate e din cauza oboseli, sper.

  —Adelin!

    Aud un strigăt destul de serios, unul care îmi face ochii să se mărească în timp ce procesez tot ce se întâmplă. La naiba Zayn!

  —Ce naibi ai făcut? Ești bine?

   Mă ajută să mă ridic, iar eu mă simt ca o proastă în acest moment. El sigur crede că din cauza neglijenți mele am căzut, un argument foarte flas. Trebuie să recurg la calea cea mai ușoară a vieți, minciuna.

  —Scuze Zayn, nu am fost atentă, dar nu am pățit nimic.

   Simt cum sunt luată sus în brațele lui, analizându-mă.

  —Și dacă pațeai? Hm? Nu mi-aș fi iertat-o niciodată.

   Ochii mei îl privesc atent, lingându-mi buzele. Oficial mă simt vinovată din toate punctele de vedere.

  —Zayn nu gândi așa, sunt bine și nu vreau să te simți vinovat din cauza mea.

  Zâmbește, lăsându-mă cu picioarele pe pământ.

  —Dacă am rezolvat și acest lucru putem să mergem.

   De data asta, lipsită de povara bagajului, merg alături de el și cu toate puterile curajului, îl examinez din cap până în picioare. Nici nu trebuie o introduce ca să-i descriu aspectul fizic. Pur și simplu întruchiparea frumuseți.

  —Iubito nu te mai holba la mine și ai grijă la scări!

Abia realizez că am coborât prima treaptă, fiind sigură că la următoarea aș fi ajuns mai repede decât Zayn, cu capul spart și cu o mână ruptă. Totuși, lăsând problemele mele, faptul că m-a prins uitându-mă la el mă face să simt rușinea cum se instalează în sufletul meu. Iubitul meu sau nu, tot atrage atenția asupra simțurilor mele atrase de el. Ar fi trebuit să se fi acomodat cu acest principiu după părerea mea.

  —Am grijă iubitule, nu sunt chiar așa visătoare.

   În apărarea mea, aspectul lui fizic este de vină.

  —Așa sper.

  Murmură cu ochii pe bagajul care ajunge, odată cu mine, în siguranță. Acum e acum, viitorul ne așteaptă!