profesorul // zayn malik

37

 
    Mi-am dat șuvița ușor după ureche, simțind rușinea. Nu mi-am imaginat niciodată faptul că iubirea cere sacrifici așa de mari. Zayn a demonstrat acest lucru. El a trecut peste limita frici și a reușit să-și demonstreze iubirea printr-o modalitate puțin cam exagerată. Totuși, nu pot să-l judec într-un cât și mie îmi era dor de prezența lui.

    Îmi scutur capul în ciuda faptului că încă îi simt buzele presate de ale mele, uitându-mă la dulapul meu. Încă o oră. Pot rezista acestui mic chin care mă desparte de toată această aglomerația infernală. Tot ce vreau în acest moment este să simt cum somnul mă cuprinde și mă las purtată de lumea viselor, dar se pare că mai am de așteptat ca această dorință să se împlinească.

—Bună Adelin!

   Îmi închid ochii fără să-mi îndrept privirea spre persoana care tocmai ma salutat. Deja m-am săturat de această voce care devine pe zi ce trece mai scâitoare.

—Bună Adam!

  Răspund sec, luându-mi cartea de română

—Ce mai faci? Azi nu am avut onoarea să te văd.

   Zâmbesc cât se poate de fals, privirea mea fiind concentrată pe elevi care dispar din ce în ce mai repede din aria mea vizuală.

  —Bine fac Adam, vorbim mai încolo, s-a sunat și chiar nu vreau să întârzi.

   Spun în cel mai rapid mod aceste cuvinte și fără să mă mai gândesc plec de lângă el, dar simt cum sunt trasă de încheietura mâini și într-o secundă mă trezesc lipită de dulap, Adam încolțindu-mă. Privirea mea o întâlnește pe a lui, încercând să înțeleg acest gest incomod.

—Adam ce încerci să faci? Dă-mi drumul!

Șoptesc când simt cum îmi strânge încheietura mâini.

—Ascultă aici Adelin, dacă nu accepți să fi iubita mea, dragul tău iubit va avea de suferit!

     Ochii mei se măresc considerabil, rămând fără glas. Nu pot asimila aceste cuvinte. Mintea mea neagă acest adevăr crunt pentru că pur și simplu nu are nicio logică. Adam nu are de unde să știe despre relația mea cu Zayn și din toată această situație tot am o urmă de curiozitate cât și de frică.

  —Nu știu despre ce vorbești și dă-mi drumul!

   Mă răstesc la el, încercând să nu atrag atenția asupra noastră.

  —Chiar așa Adelin? Mă crezi așa prost? Crezi că nu am văzut ce ai făcut tu cu domnul Malik în spate la liceu?

   Inima îmi bate din ce în ce mai tare din cauza frici. Nu pot să cred în ce stare am ajuns. Tot răul s-a năpustit asupra mea și într-o clipă pot pierde tot. Știam eu că nu este bine să accept propunerea lui Zayn și acum totul este distrus. Este un coșmar. Vreau să mă trezesc și să fie totul așa cum era înainte.

  —Cuvintele tale nu au niciun sprijin.

  Spun, abținându-mi lacrimile.

—Am dovezi draga mea Adelin.

  Îl văd cum scoate telefonul din buzunar și cu un rânjet diabolic îmi arată înregistrarea, câteva lacrimi părăsindu-mi ochii. Este mult prea dureros să privesc. Acest sacrificiu și-a arâtat cu adevărat prețul care niciodată nu o să-l pot plăti decât cu suferință și pierderea unei iubiri adevărate.

  —Oh nu plânge Adelin, îmi mângâie obrazul, exsită o cale ca să fie totul bine.

  Mă încrunt, luându-i mâna de pe obrazul meu auzindu-i mârâitul. Nu am încredere în vorbele lui veninoase și false.

  —Singura cale este să mă lași în pace!

   Îl aud cum râde, nervi mei fiind întinși la maxim doar la faptul că își bate joc de sentimentele male.

  —Te voi lăsa în pace doar când vei accepta să fi iubita mea și să-l uiți pe el...

***
În sfârșit m-am întors :)
Sper să vă placă...