profesorul // zayn malik

15

    Arunc o privire plictisită către Domnul Malik care încearcă să mă facă să înțeleg arta matematici așa cum a denumit-o el. Poate că nu sunt eu destul de bună, dar cred că reușesc să-mi dau seama cum se rezolvă exercițiile la această materie și chiar încerc să înțeleg această hotărâre a mamei mele care pare greu de asimilat pentru mine. O fi Domnul Malik bun la toate, dar nu înseamnă că el este centrul universului, chiar a devenit enervant să tot văd cum este lăudat în cel mai imposibil mod.

—Nu este greu de înțeles Adelin, doar trebuia să fi atentă la semne atunci când treci termenul în partea dreaptă.

   Ochii lui sclipesc, uitându-se serios. Se vede că este implicat în a mă face să învăț, iar asta, oarecum, îmi face inima să simtă puțină recunoștință față de el. Uneori poate dovedi că este un om bun sub masca de încrezut.

—Am înțeles Domnule Malik. Șoptesc, uitându-mă disperată la ceas. Încă o oră, pot rezista cu acest domn care deține o privire incredibil de tulburătoare și intimidantă.

—Mai dorești să îți explic sau crezi că am terminat pe ziua de azi?

  Dau aprobator din cap. Vreau să plece o dată de aici și să mă lase în pace, chiar dacă nu a făcut nimic deosebit.

—Păi domnișoară Adelin, se ridică în picioare, ne vedem săptămâna viitoare.

Mă încrunt. Cum adică săptămâna viitoare?

—Adică? Mâine nu veniți?

—Nu, murmură, mâine am de rezolvat câteva probleme personale.

Își pune jacheta pe el, zâmbindu-mi sincer, iar asta mă face să-mi măresc ochii de uimire. Tocmai Domnul Malik mi-a zâmbit pentru prima dată într-un mod sincer?

—Oh am înțeles. Mă ridic la rândul meu pentru a-l conduce, dar chiar când vreau să fac primul pas mă lovesc cu piciorul de masă, gemând de durere în timp ce Domnul Malik se apropie imediat de mine, încercând să mă ajute sau mai bine zis să mă facă să uit că m-am făcut de râs în fața lui.

   Obraji mei sunt predominați de o culoare roșiatică când privirea lui este concentrată pe picior, masându-l încet pentru a calma durerea.

—Adelin fi și tu atentă! Dacă îți rupeai piciorul?

  Spune îngrijorat, uitându-se în ochii mei plini de lacrimi. Este mult prea greu de suportat pentru mine cât și pentru inima să-l simt așa de aproape. Atingerile lui, cuvintele lui, zâmbetul lui, toate sunt atât de tulburătoare pentru sufletul meu, simt că nu mai pot să-i fac față în niciun mod. Cred că m-am îndrăgostit de el.

—Zayn...

  Inima îmi bate din ce în ce mai tare în timp ce Domnul Malik se apropie ușor de mine. Degetul lui se joacă cu buza mea, respirația mea devenind neregulată. Nu știu cum poate să mă facă să simt atâtea stări, ba îmi este cald, ba îmi este frig, nici eu nu știu ce este cu mine.

—Adelin, șoptește, simțindu-i respirația cum îmi lovește fața într-un mod amețitor, făcându-mă să închid ochii și să aștept să gust acele buze pe care le deține, dar se pare că așteptările mele sunt înșelătoare. Domnul Malik doar stă și mă privește într-un mod dezamăgitor, făcându-mă să mă încrunt.

—Oh Adelin, este total greșit ceea ce îți dorești tu de la mine. Eu nu sunt bun pentru tine și nici nu voi fi, acceptă această realitate.

  Mă uit distrusă la el cu ochii încă în lacrimi. Nu pot să cred ce am auzit de la el și că, deasemenea, nu are niciun resentiment. Acum îmi dau seama că eu am fost o proastă să îl accept în inima mea și să cred că el ar simți ceva pentru mine. Trebuia să știu că el are inima de gheață și că nu poate iubi pe nimeni, doar este Domnul Malik, cel care rănește persoane și care are mereu dreptate.

—Vreau să pleci Domnule Malik. Spun cu ultimele puteri aceste cuvinte, încercând să nu mă uit în privirea lui. Ma rănit, iar asta doare și sigur nu o să pot să uit această umilință pe care o simt în inima mea.

  Se încruntă, dar tace. Știe că nu va rezolva nimic așa că pleacă, lăsându-mă să zac într-o lume a suferinței...