43

4.1K 139 12
                                    


      Matematica. Poate pentru fiecare în parte este o materie destul de dificilă care îți încurcă toate speranțele în cel mai neașteptat mod, dar, totodată, poate să fie o mică plăcere care te face să intri într-o lume
a gândiri și a reușitei. Din păcate, pentru mine, nu am reușit să ating aceste percepți din cauza inimii mele frânte. Am încercat să o înțeleg, dar am eșuat. Mintea mea mereu a fost concentartă pe o singură materie care mi-a schimbat radical viața, iubirea. Zayn mi-a predat atâtea lecții pe care eu nu le-am învățat la momentul potrivit, iar acest fapt ma afectat. Sunt corigentă, iar învățarea niciunei lecți nu va putea să schimbe situația. Trebuie să trec prin această suferință. Viața merge mai departe.




  —Adelin nici măcar nu te-ai atins de mâncare.



      Vocea mamei, care este pararelă la ce mă așteptam eu, este clopoțelul care mă trezește la realitate făcându-mă să mă uit la mâncare, care, probabil, a fost pregătită special de ea.



  —Scuze mamă, dar nu simt nevoia să mănânc.



   Șoptesc, ridicându-mă de la masă.



   —Adelin stai jos, trebuie să vorbim.




      Îngrijorarea se citește din glas, iar acest fapt mă făce atât curioasă cât și de uimită. Este o premieră să o văd în această poziție părintească care îmi face mintea să rămână fixată pe un singur scop, cauza îngrijorări ei.




   —Pentru început vreau să mă asculți — spune, eu aprobând— De la un timp te comporți diferit, nu ești atentă, nu mănânci corespunzător, ești prea gânditoare. Ce se întâmplă cu tine?



      Este pentru prima dată când aduc aceste cuvinte spuse din partea ei. Niciodată nu m-aș fi gândit că persoana care o credeam neglijentă față de mine ma analizat detaliu cu detaliu. Am fost prea oarbă și prea sigură pe gâdurile mele față de comportamentul mamei mele. Nu judeca o carte după copertă.




    —Mamă sunt bine, nu ai de ce să te îngrijorezi.



    Zâmbetul meu sincer își face prezența pe chip ca o formă de liniștire pentru inima ei cât și pentru a putea să-i dau impresia că sunt bine. Într-adevăr, nu sunt atrasă de aceste discuți să le zicem interesante pentru ea, dar fiind în joc faptul că mama chiar a fost interesată de starea mea emoțională, nu pot să-i arât indiferență. Se pare că a reușit să-mi aducă un zâmbet și o speranță în inimă, speranța că nu sunt singură.



   —Nu mă poți păcăli Adelin.


       Mă încrunt. La ce se referă.


..
  —Mai precis mamă?




   Poate că am riscat că am întrebat, dar mintea mea nu pote gândi ceva mai logic în această situație dificilă.




  —Ești îndrăgostită....

   
  
****

Ziua mea de naștere și am postat :)
La mulți ani tuturor copiilor :)

profesorul // zayn malik Where stories live. Discover now