67

3.2K 117 14
                                    




Adelin







—Te-ai schimbat mult Adelin! Nu înveți, umbli unde vrei, când vrei și minți fără nerușinare! Ce înseamnă asta Adelin?! Așa te-am educat eu?!

    






        Maturizarea a bătut clopotul spre o nouă etapă în care problemele mintale îți joacă festa cea mai mare. Curajul nu l-am avut niciodată împotriva adevărului. Am fost mereu supusă regulilor și am ascultat atent toate cuvintele care m-au ajutat să îmi creez o personalitate. Totuși vârsta și-a pus amprenta asupra mea. Nu mai simt nevoia să fiu obligată să ascult. Nu mai vreau să trăiesc sub controlul mamei mele sub nicio formă de înțeles. M-am săturat să accept aceste vorbe și să fac totul contra ce îmi face bine. Să lupt pentru a fi o persoană perfectă? Prefer să fac greșeli și să învăț din ele decât să fiu falsă și să uit de libertatea pe care am regăsi-o în mine. Viața este jocul unde numai tu poți decide pasul următor. Nu părinți tăi, nu prieteni tăi, doar tu. Noi avem dreptul să alegem drumul care ne va fi destinat pentru totdeauna și numai timpul ne va vindeca cicatricile ascunse în adâncul sufletului nostru.







     —Ai dreptate mamă, nu m-ai educat așa. Așa m-am educat eu și nu vreau să mă schimb. Poate nu învăț destul  și poate că nu sunt ceea ce îți dorești tu de fapt. Așa sunt eu, nu pot să fiu exact ca tine. Pot accepta toate cuvintele tale, dar nimic nu va schimba încrederea mea de sine! Nu vreau să mă transform în ceva ce nu sunt și nu o să demonstreze încăpățânarea. Asta sunt eu, fiica ta.






     Regret că o fac să sufere din cauza gândiri mele, dar am încercat să lupt pentru visele ei și numai din cauza asta fericirea mea s-a sfârșit. Cel mai bine e să mă retrag în lumea mea și să continui să scriu capitolul schimbări mele.






   —Vei regreta toate aceste cuvinte Adelin!






   Țipă în zadar. Nu o să mă întorc în trecutul meu. Nu o să mai fiu fata care aspira spre fericirea tuturor. Nici lacrimile nu pot scoate durerea din inima mea. Sunt atât de obosită să mă prefac. Unde este finalul meu fericit?






~*~




       Oftez, privirea mea plimbându-se pe cerul plin de stele care strălucesc la fel ca speranța mea. Gândul sparge toată bariera și întrebările îmi străbat toate gândurile. Ceva din mine așteaptă un răspuns și nu-l pot oferi. Din ce cauză? Că nu pot să-mi stăpânesc regulile pe care le-am impus contra societăți? Pentru că iubesc ceva greșit? Pentru că nu ascult de vorbele mamei? Nici eu nu știu ce se petrece în adâncul meu. Mă simt pierdută.








      Mă desprind de lumea mea în momentul în care telefon vibrează lângă mine. Mă încrunt, dar ca atare mă uit la el, persoana care are nevoie de mine îmi redă zâmbetul pe buze. Zayn.







   "Adelin ce faci? Ești bine? Te-am sunat de câteva ori, dar nu ai răspuns. Ai pățit ceva?"






      Îi observ tonul îngrijorător, de bună știință.






   "Nu Zayn, nu sunt bine"






   Lacrimile se preling ușor pe obraji mei, încercând să nu mă pierd în abisul durerii.







   "Simțeam asta iubire. Îmi spui ce s-a întâmplat?






    Inspir și expir obosită, imaginea cu un Zayn îngrijorat traversându-mi mintea ca un glonț neiertător. Trebuie să fiu sinceră cu omul pe care îl iubesc.







  "Mama mă urăște din cauza schimbărilor mele și nu vrea să mă accepte. Doare Zayn, doare rău, dar asta nu mă face mai capabilă să fac ce spune ea. Nu mai vreau să trăiesc în regulile ei, vreau să fiu liberă"







     Îi aud oftatul, simțind nevoie de iubirea lui.







  " Și eu care credeam că problemele dispar. Iubito cel mai bine este să continui și să ai încredere în puterile tale! Totul va fi bine dacă suntem împreună, bine?"








     Degeaba dacă demoni au înlocuit îngeri din spatele meu.






  "Vreau să plec și să fiu lângă tine Zayn. Vreau să fiu fericită și numai tu mă poți face să simt asta."









    Acesta este adevărul. Numai el mă poate face fericită în această lume nedreaptă. El este profesorul care mi-a predat într-o manieră elegantă iubirea.










  "Nu fugi de probleme iubire, va fi și mai rău. Vom lupta amândoi și vom învinge răul!"






      Are dreptate. Dragostea învinge totul.





  "Te iubesc Zayn și te voi iubi pentru tot restul vieții...
  
    

profesorul // zayn malik Where stories live. Discover now