Pionul Mortii

Capitolul 48

Tot macelul asta era din vina mea. Toata suferinta. Toata moarte. Teddy... Totul a fost posibil prin puterea mea. 

-Adu-l pe Grindelwald! a repetat Cap-de-Mort printre dintii inclestati. 

Voiam sa ii arat ca nu imi spune el mie ce sa fac, dar toata puterea pe care o simteam inainte a inceput sa dispara in fata fricii. 

Creierul meu insa continua sa caute permanent solutii si sa ramana cat se poate de lucid. Cap-de-Mort era vulnerabil fara ajutoarul meu. Daca el s-a folosit de Teddy pentru a ma aduce intr-o pozitie compromitatoare, la fel voi faace si eu cu dezavantajul lui. 

Il voia pe Grindelwald? Invatandu-ma cum sa il aduc pe el, inevitabil imi dadea modul in care il puteam aduce pe Teddy inapoi la viata. 

-Atunci arata-mi cum. i-am raspuns eu aporoape ca un tipat plin de frustrare. 

-Asculta cu atentie, copila! 

Nici nu avem de gand sa fac altceva. mi-am spus eu in gand.

Vraja era una simpla. Nu era nevoie de vreun ritual anume. Probabil de accea am facut-o atat de usor si primele dati, cand i-am adus pe ceilalti morti. Faptul ca Pionul Mortii ma alesese pe mine imi conferea anumite avantaje, cum ar fi faptul ca nu trebuie sa imi pun sangele in vreun pocal aburind, cum a fost nevoit tata sa faca cand s-a reintors Cap-de-Mort, in cel de-al patrulea an al sau. 

Dupa ce a terminat de dat explicatiile, m-am pus pe treaba. Sau cel putin, asa i-am dat de inteles. 

-Ce se va intampla cu familia mea, dupa ce fac asta? l-am intrebat eu pe monstrul din fata mea.

-Vor fi direct sub protectia mea.

Baliverne! a tipat creierul meu.

-Si eu? 

-Vei domni langa mine. Vrajitorii puternici trebuie sa lupte impreuna.

Credea ca ajunge undeva daca ma maguleste? Ii puteam citi minciunile ca pe o carte deschisa, rand cu rand si litera cu litera. 

Stiam ce plan avea. Urma sa se descotoroseasca de mine imediat ce ii dadeam ceea ce voia. Pionul Mortii s-ar fi transmis apoi in urmatorul corp ales de el. 

Cap-de-Mort incepea sa observe faptul ca bateam in retragere. Perfect!

-Haide, Potter! 

Se invartea in jurul meu ca si cum s-ar fi gandit ca ma poate ameti sa fac ce isi doreste. 

-Copil prostanac, fa vraja!

Eu ma uitam drept inainte, la un copac frumos si inalt. Incercam sa imi aspund ranjetul. Il jucam pe degete. Paream de-a dreptul hipnotizata. 

A venit in fata mea si mi-a luat gatul in palma sa, strangand usor, cat sa ma sperie, dar nu sa ma omoare. Unghiile lui imi intaru in pielea gatului, lasandu-mi rani adanci. 

-Potter, daca nu faci vraja in urmatoarele secunde, vei fi destinatara unui blestem de neiertat. Auzi ce iti spun?

-Nu poti sa ma omori. Ai nevoie de mine.

-Nu am nevoie de o mucoasa ca tine nici cat sa imi lustruiasca roba.

Daca am invatat ceva despre barbati in viata asta, este faptul ca loviturile in orgoliu ii dor cel mai tare.

-Nici macar cat sa iti sterg nasul cand esti racit? Ah, scuza-ma! Nu ai asa ceva. i-am dat eu replica. 

L-am adus exact in punctul in care mi-l doream. A tipat blestemul mortal in spre mine exact in timpul in care eu am folosit Expelliarmus. Mi-au placut mereu povestile care il vizau pe tata intr-o lupta atat de asemanatoare asa ca am preferat sa adopt aceeasi tactica.

Din pacate, ceea ce merge o data, nu mai merge si a doua oara. Vraja lui Cap-de-Mort se apropia cat mai mult de mine, luand-mi din putere si epuizandu-ma incet. 

Am jucat prost pana acum? Aveam sa pierd lupta asta? 

Am incercat sa ma ambitionez si sa imi spun ca pot sa fac asta. Trebuia sa castig acum sau totul era pierdut pe vecie.

Hello! Lupta inca nu s-a terminat. Sper ca v-a placut capitolul si abia astept sa va aud parerile. Cine credeti ca va castiga? Este Focy intr-adevar singura acolo? Va urez La multi ani inca de pe acum si la un 2021 cat mai reusit. Va pup si saty safe!