Pionul Mortii

Capitolul 24

*Foxy Pov.*
Aveam de gând sa nu mai aștept de data aceasta și sa le spun acum ceea ce vazusem.

-L-am văzut pe bunicul în arena. am spus eu pe un ton temător.

-Nu stiam ca a venit și tata. a răspuns mama.

-Celalat bunic. L-am văzut pe James.

Roseata din obrajii mamei a dispărut și câteva riduri au apărut pe fruntea tatei. Îl invidiam pe micuțul James în momentul asta. Expresia lui a rămas neschimbata, fiind inconstient de pericolul care ne pândea atent.

-Cat de real părea? m-a întrebat tata.

-Foarte real. Ca un om normal în carne și oase.

Tata a oftat si s-a uitat spre mama.

-Sunt semne pe care nu le mai putem ignora, Gin.

-Crezi ca eu nu imi dau seama de asta? Ne confruntam cu ceva nemaivăzut pana acum. Nu știu ce ar trebui sa facem.

-Teoria lui Teddy de a astepta ar putea fi bună. Tot ce putem face este sa continuam sa ne antrenam și astfel vom fi pregătiți. am adăugat eu.

Ne luptam cu ceva diferit. Stiam cu toții asta si poate ca asta ne ridica atat de mult nivelul de teama.

-Ca veni vorba de el. Unde e Teddy? am întrebat, sintindu-i lipsa.

Mi-ar fi plăcut sa fie lângă mine în momentul asta de eșec.

-A fost chemat de Arabella. m-a lămurit mama cu o voce neutra.

Deși știam ca nu se întâmplă nimic între ei, inima mea tot a simțit gelozie. Ar fi putut fi si faptul ca nu era al meu. Teddy nu era al meu și nu puteam sa fac nimic împotriva acestui lucru.

*Teddy Pov.*
Arabella m-a chemat în biroul ei după meci, furandu-mi ocazia de a discuta cu Foxy. Probabil ca asa era mai bine. O șansă în minus se a-mi da sentimentele pe fata.

-Mama mi-a spus sa iti dau asta. a spus blondina, intinzandu-mi un plic.

Când se referea la mama, vorbea de McGonagall cu siguranță. Încă eram uluit de relația dintre cele doua femei.

-Citeste-o când ești linistit. Este o scrisoare de la părinții tăi, scrisa în seara de 1 mai, inainte de bătălie.

Sangele mi-a încremenit in vene. Cum era posibil? Cum de nu stiam ca părinții mei mi-au lăsat o scriosare?

Se pare ca intrebarile erau destul de evidente din exprrsia mea pentru ca Arabella a încercat sa ma lămurească.

-Erai micut și neajutorat în seara aceea. Parintii tai au simțit nevoia de a-ti lasa niste cuvinte in cazul scenariului cel mai negru.

A făcut o pauza, facandu-ma sa resimt fiecare cuvânt. Scenariul acela era cel real, cel care mi-a luat amandoi parintii de lângă mine, un copil mult prea mic pentru a înțelege greutatea lumii.

-I-au dat-o mamei și aceasta a jurat ca ti-o va da atunci când va crede ca ești pregătit și destul de stabil încât sa o poți "digera" cum trebuie. Nu știu ce scrie acolo. Nu am nici cea mai vaga idee, dar știu ca simti nevoia de ei. Iti lipsesc niște peroane pe care de-abia de le-ai cunoscut. Vreau sa știi ca te admir pentru tăria de care dai dovada. Nu mulți ar reuși intr-o situație similara. Ma bucur totuși ca îl ai pe Harry. Cred ca el este cel care te poate înțelege cel mai bine.

Am dat aprobator din cap si ea mi-a sărit în brate. Ma simțeam bine in acea imbratisare stransa. Arabella imi dadea o senzație de liniște în momentul acela, total contrar cu peronalitatea ei electrizanta.

-Sunt langa tine orice ar fi. Cheama-ma dacă ai nevoie de un prieten. mi-a spus înainte de a ma indprepta spre usa.

Hello! Sper din tot sufletul ca v-a plăcut acest capitol și va aștept părerile. Ati vrea sa știți și voi ce e în scrisoare? Va pup si stay safe!
P. S. Nu uitați ca ma găsiți și pe instagram la @clary_landrose. Postez acolo despre cărțile mele și nu numai.