Pionul Mortii

Capitolul 6

Noaptea, langa geam, privind stelele mi-am dat seama ca m-am purtat nedrept. Am fost prea dură și fără suflet. Amândoi am facut greseli. Nu suntem perfecți și asta e bine. Asa e normal sa fie. Daca am fost făcuți unul pentru celălat, o sa depășim chestia asta. Pentru asta, trebuia sa imi cer scuze pentru cat de nedreaptă eram cu el, sa ii arunc atât de multe lucruri in fata. Acum ca derulez din nou conversația in minte imi dau seama ca parca a vorbit un mostru, nu eu.

Stelele m-au ajutat sa ma întorc la momentul ala de pe acoperiș de anul trecut, cand fluturii din stomac se simteau ca la ei acasă. Eram fericiți atunci.

Dacă voi merge la el si nu imi va ierta cuvintele? Are tot dreptul sa o faca. Eu am fost scorpia in toata povestea asta. Clipa in care s-a instalat panica de a-l pierde de tot a fost momentul în care a început să mă doară inima si sa nu mai pot sa respir.

Sunetul a trezit-o pe Grace, care dormea inainte liniștită.

- Foxy?! a încercat ea sa ma faca sa ii explic ce se intampla.

Dar nu puteam. Eram complet incapabilă să vorbesc. Din fericire, Grace a acționat repede si m-a dus în aripa spitalului. De acolo mi s-a tăiat filmul.

Când am deschis ochii, aveam un tub in nari si o mână peste a mea. Langa, se odihnea un chip pe care nu l-am recunoscut imediat, fiind așezat cu ceafa spre mine. I-am recunoscut însă parfumul. Mi-am pus mâna liberă în patul lui si a scos acelasi sunet gâtural ca atunci cand ne sărutam. Atunci când parul i-a devenit saten din blond, am stiu ca am ghicit corect persoana. Cand i-am vazut privirea, am fost sigura.

-Scuze, nu ar fi trebuit să adorm. Sper ca nu te-am rănit în vreun fel cu capul meu.

- Nu ar fi trebuit să fii aici, in primul rand. Trebuia sa fii in patul tau, nu sa dormi pe jumătate in aripa spitalului.

Nu a spus nimic. Mână mea s-a simțit singura cand el și-a luat-o pe a lui.

- Ce s-a întâmplat? am întrebat eu.

- Ai avut un atac de panică.

Da, totul are mai mult sens acum. Teama de a-l pierde de tot mi-a facut corpul sa o ia razna.

- Imi pare rau pentru mai devreme, pentru ce am spus. Nu stiu de ce am reactionat atât de urat. Probabil că faptul că te-am revăzut m-a socat si m-a facut sa nu gandesc limpede. Imi cer scuze.

Mi-a luat mana din nou si a apropiat-o de buzele lui. Focul s-a dezlănțuit în venele mele.

- Ce te-a facut sa ai un atac de panică?

- Niste gânduri negre.

Sa ii spun ca el era motivul imi oferea mult prea multă vulnerabilitate si nu eram pregatita sa înfrunt asta.

- De ce esti aici?

- Cum Harry nu este aici, madame Pomfrey s-a gândit să mă anunțe pe mine. Am venit cat de repede am putut.

- Nu trebuia sa te deranjezi atât de mult pentru mine, mai ales după tot ce am facut.

- Foxy, stiam ca nu esti in apele tale. Plus ca nu te-as fi lăsat singura intr-o astfel de situatie.

- De ce?

Se pare ca era intrebarea mea favorită în seara asta.

-Pentru ca tin la tine mai mult decat ar trebui. Ai putea sa dai in mine cu toate insultele și as sti ca nu vorbesti serios. Nu m-ar putea face sa plec. Ai o forță care ma ține lipit de tine.

A venit langa mine si m-a pupat pe frunte.

-Ar trebui sa te las sa te odihnești. a spus el.

- Poti sa ma tii de mana până adorm? Stiu ca nu sunt in pozitia sa iti...

-Sigur.

Si-a trecut degetele printre ale mele si am ramas cateva secunde uitandu-ne unul la celalt.

- Multumesc, Teddy!

Asta l-a făcut să zâmbească și zâmbetul lui mi-a dat putere sa ii raspund la el. Imi cerusem scuze si eram cu inima mai împăcată. Cu el aici, eram sigura ca ma voi face bine peste noapte.

Hello! Capitol de zi acum. Am găsit putin mai mult timp sa scriu dimineata asta. Sper sa va placa capitolul asta si abia astept sa aud ce gânditi. Ah, si geneticuser sper ca sunteti mulțumit cu prestația clientei mele.