Indecent

Capitolul 5.

C A P I T O L U L 5.  

- Tată, ţi-am spus că imediat ajung! Acum cobor din maşină , spun indignată şi închid al patrulea apel primit de la tatăl meu în ultima jumătate de oră. Mi-a cerut să îi ţin locul timp de câteva ore, deoarece are o întâlnire de afaceri. Nu că ar fi prima oară când fac asta, dar nu mă deranjează. Compania oricum va deveni cât de curând a mea, când tata se va convinge că problemele de inimă nu-i vor mai permite stresul de la birou.

Trântesc portiera maşinii şi urc treptele, ajungând curând la uşa mare din sticlă. O deschid şi intru grăbită, aproape fugind spre lifturi. Numai că norocul nu este de partea mea în această dimineaţă şi îmi aud numele strigat de o voce masculină din spatele meu. Mă întorc brusc şi rămân mască atunci când îl văd pe Dean păşind zâmbitor spre mine.

Dean e una dintre persoanele pe care nu mă aşteptam să le văd acum, aici. Am avut un trecut împreună, când încă eram studenţi. Eram undeva prin al treilea an când l-am întâlnit pe el. Pot spune că a fost prima aşa zisă dragoste pentru mine, dar acum nu prea mai sunt aşa sigură dacă a fost asta sau nu. După câteva luni bune relaţia noastră se terminase, deoarece el trebuia să plece la New York pentru a studia.

Acum doi ani a revenit în Sydney, moment în care el voia să ne reluam relaţia. Singura care nu a acceptat asta am fost eu, motivul principal fiind renunţarea lui la mine fără prea mari remuşcări. Cu toate astea am rămas oarecum prieteni, deşi vorbim foarte rar.

Acum, Dean se afla în faţa mea, zâmbind fericit. Pot remarca faptul că e puţin mai bronzat faţă de ultima oară, dar absolut deloc schimbat. Parcă e acelaşi Dean pe care l-am cunoscut în urmă cu şase ani.

- Bună, Reyna , îi aud vocea după câteva clipe. Eşti ok?

- Da, da... Doar că nu mă aşteptam să te văd aici. Când ai venit?

- Acum o săptămână. Am făcut rost de un post de contabil aici, aşa că am părăsit New York-ul. Mergi în biroul lui George?

Îl privesc puţin confuză. Vorbeşte mai mult decât îmi amintesc. Nu ştiam că tata l-a angajat pe Dean , deşi ştiam că există un post liber. Zâmbesc politicos şi aprob cu o mişcare a capului.

- Ai treabă cu el?

- Avem de vorbit, atâta tot. Mi-a spus că are o întâlnire, aşa că voi fi scurt.

- Bine.

Pentru moment nu mai spunem nimic, iar eu fixez cu privirea uşile metalice ale liftului. Sunt puţin buimacă, având în vedere că sosirea lui aici m-a uimit complet. Acum doi ani a spus că plecarea lui va fi definitivă şi că se va întoarce aici doar pentru a-şi vizita familia. Curând ajungem în faţa biroului tatălui meu şi intru fără să mai bat la uşă, privindu-l oarecum nervoasă.

- În sfârşit ai ajuns! spune tata şi se ridică de pe scaun. Îmi dau ochii peste cap şi mă îndrept spre el.

- Există ceva ce se numeşte somn, tată. Plus că am un proces mai târziu, aşa că aş fi preferat să mă pregătesc, spun şi îmi trântesc geanta pe birou.