Indecent

Capitolul 22

           Nathan Atwell. 

                   Încă mă consolam cu ideea că nimic nu putea decurge rău în seara asta. Am încercat pe cât posibil să evit mulţimea de reporteri de afară, întrucât nu aveam nevoie de încă o serie de întrebări indiscrete cu care sunt deja obişnuit. Relaţia mea cu Reyna a lăsat loc de tot felul de interpretări, reacţii care mai de care. Am fost puţin deranjat în momentul în care s-a considerat că e o relaţie care are la bază doar afacerile familiilor, dar dacă am învăţat ceva din experienţa cu jurnaliştii, asta a fost să nu bag în seamă tot ce se speculează. Încă îmi doream să fiu în Sydney, în pat şi să-mi ţin blondina în braţe.

 
              Viaţa mea s-a schimbat într-un anume fel din momentul în care a apărut ea. Am crezut că sunt atras de ea din punct de vedere fizic, apoi am observat că nu e totul despre sex şi că vreau ceva mai mult decât atât. Încă nu pot lua în calcul posibilitatea de a fi îndrăgostit, nu vreau să o fac. Poate mă tem sau poate îmi place modul de viaţa pe care îl trăiesc acum prea mult. Cert e că nu sunt pregătit să mă căsătoresc, să am copii, iar o iubire la asta duce, nu?

            Nu am vorbit niciodată deschis despre ceea ce simţim, până în acest moment nu m-am întrebat deloc ce ar putea simţi ea. Oare mă iubeşte? Presupun că femeile se îndrăgostesc mult mai repede, dar nu vreau să greşesc. Oricâte relaţii aş fi avut, nu am ajuns niciodată să înţeleg perfect femeile, să le înţeleg modul de gândire sau unele acţiuni. Poate nici nu va fi vreodată nevoie să o fac. Aş considera misiunea asta una complicată şi cu un număr ridicat de riscuri, pentru mine, desigur.

           Şirul gândurilor îmi este întrerupt atunci când văd un bărbat brunet apropiindu-se de mine, având la braţul lui o roşcată superbă. Până şi asta îmi aduce aminte de Reyna şi de Sam cea insuportabilă. Îi zâmbec lui Nick, unul dintre prietenii mei din Londra. Genul de bărbat care a ajuns unde este fără să muncească prea mult.

       - Nathan, mă bucur să te revăd, spune el şi întinde prieteneşte mâna spre mine. Ea este Aria, logodnica mea, continuă cu un zâmbet pe buze.

          Îmi cobor privirea spre roşcata care stătea agăţată de braţul lui şi îmi zâmbea larg. Îi zâmbesc politicos şi mă prezint, apoi îmi încep cu Nick o discuţie despre afacerile noastre şi evoluţia lor. Nu eram prea surprins de faptul că afacerile îi merg tot mai bine, având în vedere că mai mult se ocupă tatăl lui de ele, iar el îşi pierde timpul în diferite vacanţe scumpe. Încă simţeam privirea roşcatei asupra mea, iar zâmbetul ei larg nu-mi plăcea deloc.

      - Am auzit că ai o iubită, spune Nick după câteva clipe.

          Nu-mi doream să vorbesc cu nimeni de aici despre asta. Nu erau genul de persoane cu care să poţi vorbi, spre deosebire de Dylan. Oricât de enervant ar fi el uneori, e un prieten excelent. La fel şi Joseph, doar că el e manipulat de sora mea.

      - Ai auzit bine.

      - Nu aş fi crezut, spune amuzat. Nu erai genul.

     - Oamenii se mai schimbă, spun pe un ton indiferent.

           Mă retrag pe balcon , după câteva clipe, pentru a fuma. Deşi nu era tocmai indicat, îmi scot telefonul din buzunar pentru a verifica apelurile pierdute. Aveam un singur mesaj, de la Dylan.

        Mult succes, dimineaţă să fii treaz. Nu-mi petrec toată ziua la uşă. 

           Îmi dau ochii peste cap şi aleg să nu-i răspund. Mi se părea puţin ciudat faptul că Reyna nu a sunat, dar dau vina pe diferenţa de fus orar. Acum ar fi trebuit să fie în jur de ora şase dimineaţa în Sydney, aşa că nu are rost să o trezec. Sunt întrerup din gânduri de sunetul provocat de tocurile unei femei. Întorc capul şi o văd pe logodnica lui Nick venind spre mine. Se sprijină de balustradă şi continuă să mă privească în acelaşi mod incredibil de enervant.