Indecent

Capitolul 35.

                                                                         Partea a doua...

             Şase luni mai târziu.

         Perspectiva autorului.

         Sydney.

                        - Irene, eşti atentă măcar? ţipă blonda, trântind dosarul de birou.

              Era doar una dintre acele zile în care avea mult prea multe de făcut şi îşi descărca nervii pe asistenta ei care, se gândeşte ea, era cu capul în nori în ultima vreme. Ar fi concediat-o de multă vreme dacă nu i-ar fi arătat că este mai mult decât capabilă să-i ţină locul atunci când se întâmpla să lipsească. Samantha şi Blair îi ocupau o foarte mare parte din timp, fiind şi cele care au ajutat-o să se refacă după despărţirea de Nathan.

             -Scuze, murmură fata şi ridică dosarul, apoi pleacă, lăsând-o singură.

             Ştia deja că are multe responsabilităţi, motiv pentru care era stresată. Era un adevărat exemplu pentru ea, la doar 27 de ani conducea o importantă companie a Sydney-ului şi nu o vedea niciodată plângându-se. Nu o cunoştea prea bine, părea genul de persoană rece, deşi ea o vedea mai mult tristă.

              Blonda părăseşte biroul,  plecând spre locul în care trebuia să se întâlnească cu cele două prietene ale ei care îi făceau întotdeauna ziua mai bună. Cu toate că de multe ori îşi amintea de Nathan atunci când o vedea pe Sam împreună cu Dylan, nu putea să stea departe de ele. Încerca să nu se mai gândească la trecut, avea un viitor în faţă şi voia să se axeze pe cariera ei.

              De Nathan nu mai ştia prea multe, nu întrebase nimic de el încă din momentul în care a aflat că a părăsit Sydney-ul. Făcuse o alegere bună pentru amândoi, reuşise să treacă peste şi acum se simţea fericită şi fără iubire în viaţa ei. Inevitabil îl auzise pe Dylan vorbind despre bunul său prieten, dar nu reacţionase. Nici nu voia să se mai gândească la acele momente, ar fi apucat-o regretul.
 
           - Ce-i cu faţa asta? o întreabă Blair atunci când ajunge la cafenea.

           - Am avut o zi plină, spune oftând şi îi face semn chelnerului să se apropie. Un Ristretto, te rog, spune cu un zâmbet pe buze ce dispare imediat cum băiatul  pleacă.

          - Aş fi putut să vin să te ajut, intervine Samantha, ducând capătul paiului spre buze. Nu am nimic mai bun de făcut, Dylan e plecat în Londra, continuă pe un ton uşor iritat.

           Dylan îşi împărţea timpul între Samantha şi Nathan, care avea nevoie de el acolo. Roşcatei nu-i prea convenea, dar nu îndrăznea să spună nimic de Nathan de faţă cu Reyna. Deşi părea să nu o mai intereseze, ea ştia că încă nu trecuse pe deplin peste fosta relaţie. Dacă ar fi fost după ea, ar fi expediat-o după el în Londra cu mult timp în urmă, dar trebuia să recunoască... Cei doi, oricât de mult s-ar fi iubit, îşi făceau în acelaşi timp rău unul altuia. Amândoi erau complicaţi şi nici măcar nu ştiau ce voiau unul de la altul.

            - Nu mai contează, facem ceva în seara asta? întreabă blonda plictisită.

           - Dacă nu presupune să mă ridic de aici, orice, spune Blair, făcând o grimasă şi aşezându-şi palma peste abdomenul umflat.