Indecent

Capitolul 17

             Întoarcerea în Sydney a fost dezastruoasă!

      După ce Sam şi Dylan au avut inspirata idee de a ne întoarce cu maşina, am urcat toți patru în maşina lui Nathan - maşină închiriată, dar banii pot rezolva orice -  şi am plecat. După câteva ore de condus, ore în care am fost opriți de poliție de două ori pentru depăşirea vitezei legale şi m-am ales cu o durere de cap din vina certurilor celor doi, am oprit în fața unui restaurant simplu pentru a lua micul dejun ratat.

       Nici acesta nu a fost prea liniştit, întrucât Nathan s-a alăturat discuției celor doi certăreți, discuție în care am fost atrasă şi eu mai târziu. Mai aveam vreo opt ore de condus până în Sydney şi era deja ora doisprezece, aşa că am plecat cât mai repede. Deja îmi făcusem planuri pentru a ajunge  la companie, dar nu am avut absolut nicio şansă.

     Când am ajuns acasă la Nathan, era deja noapte şi eram destul de obosită. Cu toate că am spus că vreau să dorm, nu am scăpat de brunetul meu preferat nici în duş. De acolo lucrurile s-au încins, iar miezul nopții ne găsise tot treji, obosiți de la atâta... acțiune.

        Acum, la şapte şi cinci minute dimineața, mă aflam în imensul birou, de la  etajul zece, al Maxwood Enterprises Inc. , încercând să nu adorm. Eram deja la a doua cafea, în timp ce Martha încerca să mă lămurească în legătură cu ce s-a întâmplat la firmă în lipsa unui director general. Eram norocoasă să o am pe ea ca secretară. Martha e o femeie de patruzeci şi cinci de ani, brunetă şi care lucra pentru tatăl meu de mai bine de şase ani.

     - Ok, mulțumesc mult, spun relaxată şi deschid laptop-ul pentru a-mi verifica programul.

      De data asta nu trebuia să mi-l fac singură, întrucât nu o mai am ca asistentă pe Chloe. De fiecare dată când o rugam să-mi facă programul, îmi era frică.

      Telefonul începe să sune şi zâmbesc fericită atunci când observ că e Blair.

      - Nu îmi vine să cred! începe ea, țipând.

       - Bună şi ție.

       - De ce nu mi-ai spus că Sam e în Sydney? mă întreabă ea revoltată.

        - Pentru că ai avut telefonul închis, Blair.

        - Oh, da... Tocmai am pus mâna pe un ziar. Ghici cine e pe prima pagină?

       Desigur că eu şi Nathan. De când a ajuns înapoi în Sydney, a fost în ochii presei, iar faptul că are o relație cu mine e mai mult decât interesant pentru nişte oameni care nu au altă treabă înafară de a se băga în viața altora. Simplul fapt că ne-am afişat două zile la rând împreună pe plajă şi, desigur, Nathan nu şi-a putut ține mâinile departe de mine, a creat, probabil, un subiect de discuție pentru cei din presă. Oameni obsedați de bârfe.

       - Încă sper să fie goală, spun eu şi mă ridic de pe scaun.

       - Speră în continuare. Sunteți atât de drăguți împreună! exclamă pe un ton dulce.

          Îmi dau ochii peste cap şi mă întorc spre uşă. Îl privesc confuză pe Nathan, apoi arunc o privire spre ceas: şapte şi treizeci de minute. Ce caută aici la ora asta? Îmi iau la revedere  de la Blair, cu scuza că am treabă, apoi închid şi las telefonul pe birou. Mă aşteptam ca Nathan să vină la mine, întrucât l-am lăsat dimineaţă dormind pentru a ajunge înainte tuturor la companie. Dormisem doar vreo cinci ore, dovadă a acestui fapt fiind şi oboseala pe care o simţeam.

          Se apropie de mine şi mă sărută scurt, apoi se aşează pe scaunul meu.

          - Trebuia să mă trezeşti...