Indecent

Capitolul 45

              O umbră de tristeţe îi acoperi chipul şi îşi sprijini capul de pieptul bărbatului ce o ţinea în braţe. Acesta îi mângâie atent braţul, apoi o întoarse spre el, zâmbind liniştitor. Părea să fie mai frumoasă cu fiecare zi ce trecea şi era doar a lui. Nu-i plăcea să o vadă tristă, dar trebuia să discute despre problema ce tocmai intervenise. Londra, New York sau Sydney?  Ştia că ea ar fi preferat să nu se întoarcă în Sydney, nici el nu ar fi vrut, dar nici Londra nu-l încânta.

               Trecutul lui avea două părţi de care încerca să se îndepărteze cât mai mult cu putinţă. Perioada de inconştienţă faţă de ceea ce trăia, care era în Londra, mai apoi cea de stagnare, de regăsire, din Sydney.  Oricât de plăcut ar fi sunat cea de-a doua parte, nu dorea să fie bântuit de alte amintiri care, oricum, nu-i dădeau pace nici când se afla în UK.

            - Apartamentul o să fie gol, se plânge ea, ridicându-şi privirea tristă. 

               Un zâmbet mic apăru pe chipul bărbatului, dar oftă imediat, amintindu-şi că e însărcinată. Poate era mult prea grijuliu, dar era primul lui copil şi era al naibii de entuziasmat de toate astea. Pur şi simplu iubea să aibă grijă de ea, oricât de sufocant i s-ar fi părut ei totul.

           - Cum te simţi? o întrebă, ajutând-o să urce în maşină.

               Îi aruncă o privire fulgerătoare şi trase rapid portiera, făcându-l să râdă. 

         - Ce-i, iubito?

        - Eşti sufocant. Mă simt bine, sunt doar obosită.

             El aprobă cu o mişcare a capului, dar nu porni. Îi prinse palma şi o strânse, apoi o ridică spre buze.

          - Trebuie să vorbim.

             Blonda îşi întoarse privirea curioasă spre el şi aşteptă. Părea serios şi nu ştia ce subiect merita o astfel de seriozitate. Erau fericiţi, acum singuri, deşi el nu s-ar fi atins de ea nici dacă i-ar fi apărut dezbrăcată în faţă şi l-ar fi rugat.  Îi observă atent mişcările şi expresiile gânditoare ale chipului, dar nu  se încumetă să spună ceva. Prin simplul fapt că el devenise brusc serios, începuse să-i fie teamă de ceea ce vrea să-i comunice. Îi strânse mâna, încurajându-l parcă să vorbească. 

            El se gândise deja la ceea ce voia să-i spună, dar nu era sigur că ea ar fi acceptat. Amândoi erau atât de legaţi de Sydney, încât niciunul nu ştia dacă ar fi putut sta departe. Acolo le era familia, acolo era locul în care lucrau, deşi Nathan se reîntorsese la sediul din Londra pentru o perioadă. New York era rece şi asta nu din cauza climei pe care  o avea, ci pentru simplul fapt că nu existau sentimente legate de el. Aici s-au împăcat, dar în Sydney o cunoscuse. 

        - Ai de gând să rămâi aici? începu el cu o întrebare ce trasmitea toată ideea subiectului.

             Blonda se încruntă şi îşi ridică privirea spre geam. Spre ruşinea ei, nu se gândise la asta, ci trăise doar în prezent. Nu era atât de important pentru ea unde se afla, atâta timp cât era alături de cel care o făcea fericită. Ştia că trebuia să se întoarcă în Sydney pentru că Damian nu s-ar fi putut ocupa la nesfârşit de compania ei. 

       - Nu ştiu, răspunse într-un final.

           El oftă şi îşi aşeză palmele pe volan. Ar fi putut să se mute aici împreună cu ea dacă era atât de important, dar nu ar fi fost pe placul lui. Amândoi s-au născut în Sydney, amândoi şi-au întâlnit fericirea acolo şi asta voia să pentru copilul lor. Prinţesa lui cu ochi albaştri trebuia să crească într-un loc care le aducea fericire amândurora. Pe lângă tot ce era rău legat de Sydney, existau şi lucruri bune ce umbreau totul.