Indecent

Capitolul 31

            Reyna Maxwood. 

               - S-a întâmplat ceva? îl întreb, văzându-i expresia gânditoare.

             Am fost într-adevăr surprinsă să o găsesc pe Sarah aici şi am impresia că vizita ei e motivul pentru care Nathan pare atât de pierdut în gânduri. Mă priveşte scurt şi neagă cu o mişcare a capului, revenind mai apoi la laptop-ul său.

              - Cafeneaua este închisă, explic eu.

            Nu spune nimic, nici măcar nu îşi ridică privirea. Ceva cu siguranţă se întâmplase, dar nu pot să fac nicio legătură între starea de spirit a lui Nathan şi vizita Sarei. Blair mi-a spus că nu a fost nimic între ei, iar eu cred asta, am încredere în Nathan. Ar fi o prostie din partea mea să nu am încredere acum, după toate astea.

             - Eşti bine? Pari puţin abătut, spun şi mă apropii de el.

            Oftează scurt, apoi îşi ridică privirea şi îmi zâmbeşte.

              - Sunt doar obosit. Termin asta mâine, mergem?

           Aprob cu o mişcare a capului, gândul la acasă încântându-mă. Nu făcusem aproape nimic astăzi, dar mă simţeam obosită psihic şi aveam într-adevăr nevoie de un somn bun. Şi de Nathan, mereu aveam nevoie de el.

            - Mâine seară nu eşti ocupat, nu?

           Se încruntă uşor, strângându-mi mâna puţin mai tare decât era necesar.

            - Ba da, am nişte treabă.

            - Ar fi urât din partea noastră să o refuzăm pe Sarah, nu crezi?

            - Probabil, răspunde sec.

             E rândul meu să mă încrunt şi îmi trag brusc braţul, oprindu-mă în mijlocul străzii. Se întoarce, aruncându-mi o privire confuză.

            - Ce e?

            - Ce e?! Poate ai şti dacă m-ai băga puţin în seamă şi nu te-ai mai gândi atât.

           - Scuze, iubito. Ţi-am spus că sunt obosit.

             Îmi plasează un sărut scurt pe frunte, apoi pornim din nou spre maşina lui. E clar că nu e doar obosit, am lipsit maxim cinci minute, iar atitudinea lui s-a schimbat brusc. Nu ştiu ce s-a întâmplat în acel scurt timp, dar ceva e ciudat aici. Aleg să nu mai spun nimic, sperând că e doar oboseala şi nimic altceva. Până la urmă, nu am niciun motiv pentru a nu avea încredere în Nathan.

           

       - Mergem la mine? întreabă, în timp ce opreşte la semafor.

      - Cum vrei, răspund pe un ton sec ce-l face să scoată un oftat.

      Îmi displace faptul că în fiecare seară trebuie să alegem unde să dormim, dar nu ştiu dacă sunt pregătită pentru ceva mai mult decât atât. Am locuit cu Nathan, am fost nevoită să o fac, dar atunci nu eram în acest stadiu. Relația dintre noi era ceva ce pentru mine se definea prin  inexplicabil. Țin să cred că inițial nu am oferit nicio şansă unei posibile relații, gândurile nici nu-mi puteau ajunge până aici.

        - Iubito, îmi pare rău.

       Îşi desface centura şi se apleacă spre mine, ridicându-mi capul cu o mişcare uşoară. Aş minți dacă aş afirma că sunt supărată pe el; mai degrabă mă simt deranjată de modul bizar şi inexplicabil în care s-a comportat.