Indecent

Capitolul 36

              Îşi plimbă palma pe noptieră pentru a găsi telefonul şi a opri alarma. Se simţea extenuată, deşi reuşise să doarmă aproximativ şase ore. Ziua de vineri parcă veni prea repede pentru gustul ei şi nu se simţea în stare să-şi părăsească apartamentul pentru două zile. Ştia că oricum nu se va distra în această mini vacanţă. Nu când va avea două prietene cicălitoare pe cap şi pe Dylan pe care nu voia să-l mai vadă niciodată, cu toate că el nu-i făcuse nimic. Era doar vina ei că nu-şi putea opri gândurile.

                Soneria începu să răsune în tot apartamentul şi, mormâind ceva, se îndreptă cu paşi lenţi spre uşa de la intrare. Samantha intră neinvitată, purtând pe buze un zâmbet imens.

          - De ce nu eşti gata? o întrebă pe un ton acuzator

         - Abia m-am trezit, răspunde sec blonda şi se îndreaptă spre baie.

            Face un duş, apoi se poziţionează în faţa oglinzii. Slăbise mult în ultima vreme, nu mai avea aceleaşi forme, dar nu arăta chiar atât de rău. Oricum nu-i păsa, nu avea de gând să calce pe plajă. Îşi prinde părul într-un coc dezordonat, aplică puţin fond de ten şi mascara, apoi pleacă spre dormitor pentru a se îmbrăca. Alege o pereche de jeanşi mulaţi negri, o cămaşă albă semi-transparentă şi o pereche de balerini negri.

            Într-o mână îşi ia geanta şi ochelarii de soare, iar cu cealaltă apucă mânerul trolerului. Trece pe lângă Samantha şi se îndreaptă spre uşă, rugându-se să-şi fi luat cheile de la maşină. Sam  o urmă în linişte şi aproape se izbi de blondină atunci când aceasta înţepeni în faţa uşii de la intrare.

            - Ne va duce la aeroport, apoi o să-ţi aducă maşina înapoi, îi spune roşcata în legătură cu Carl care o privea zâmbitor.

            Nu comentează, ci doar îşi scoate cheile de la maşină şi i le înmânează. Ar fi vrut să spună ceva, dar era mult prea obosită pentru a-şi pierde energia în acest sens. Şi, până la urmă, ce ar fi putut spune? Că nu voia să-l vadă pe Carl, aşa cum nu voia să-l vadă nici pe Dylan, doar din cauză că viaţa ei era un dezastru şi pentru că îi aminteau de trecut? Nu putea. Nu avea de gând să-şi mai arate sentimentele nici dacă urma să moară singură.

           - Reyna, m-am săturat să te văd aşa, îi spune Sam şi îi prinde mâna într-a ei.

           - Aşa cum?

           - Deprimată. Dacă ţi-e dor de el de ce nu...

           - Lasă-mă, Sam.

                Îşi trage mâna şi se întoarce spre fereastră. Nu-i era dor de el. Sau poate îi era, dar nu mai voia să aibă de-a face cu vreun bărbat. Relaţia lor fuseseră doar ceva trecător, cu toate că ajunsese să-l iubească. Poate nici măcar nu fusese o relaţie...

                Îşi freacă tâmplele şi închide ochii pentru câteva clipe, încercând să ignore durerea de cap. Dacă avea să mai continue astfel, sigur avea să ajungă cât mai curând la spital. Nici nu ştia când fusese ultima dată când mâncase aşa cum trebuie sau când dormise mai mult de şapte ore. Probabil înainte să se îngroape în biroul ei şi să refuze să mai vorbească cu oamenii. Nici măcar nu o făcea intenţionat.

             - Am ajuns, îi spune Samantha, clătinând-o încet. Te simţi bine?

           Aprobă cu o mişcare a capului şi iese din maşină, pregătindu-se de un weekend dezastruos. Ce putea merge bine? În viaţa ei chiar nimic.