Indecent

Capitolul 11

Era relativ imposibil să treacă neobservați prin mulțimea de paparazzi care se adunaseră afară, dar mai mult decât atât, ar fi părut ciudat ca amândoi să părăsească petrecerea în aproape acelaşi interval de timp. Privea pierdută spre mulțimea de oameni din sala imensă şi nu găsea nici un mod de a ieşi de aici neobservată. Dacă ar avea cheile de la uşa din spate... Dar nu le avea şi nici nu intenționa să le fure. Poate găsea vreun chelner amabil care i le-ar fi dat fără să adreseze prea multe întrebări, dar şi fără să le spună cunoştințelor sale că a părăsit petrecerea. Avea o oră la dispoziție să găsească o modalitate uşoară de a pleca de aici fără să fie observată. Nu era deloc interesată să dea vreun interviu despre starea tatălui său - acesta nu vorbea niciodată despre asta - sau despre planurile ei de viitor, care oricum nu ar fi interesat pe nimeni.

      Din cealaltă parte a sălii, brunetul încă privea pierdut şi pentru prima dată în viață, rămăsese fără cuvinte. Tatăl său îl văzuse în timp ce o săruta înfometat pe blondina care de ceva timp încoace începuse să-l pună pe jar. Nu se putea abține să nu se gândească la cât de bine arată sau la cât de bine i-ar fi stat dezbrăcată sub el sau sprijinită de vreun perete. Ştia că probabil nici în noaptea asta nu o să aibă acces la ea şi nu are de gând să-şi forțeze norocul. Va fi a lui până la urmă. Doar trup, căci sufletul nu-l prea interesează. Încă îl privea pe tatăl său, care îi dăduse replica de grație cu câteva clipe în urmă. Mai conta? Nu prea. Oricum ar fi aflat, în cazul în care ar fi avut o relație cu blondina.

       O zări în cealaltă parte a sălii, vorbind cu mama sa. Nu seamănă aproape deloc, concluzionă el. Era total adevărat. Blondina semăna cu tatăl ei aproape în totalitate, exceptând culoarea părului, pe care o moştenise în totalitate de la mama ei. Nici la corp nu prea semănau. Soția domnului Maxwood era frumoasă, ce-i drept, dar nu avea acea alură de clepsidră perfectă a fiicei sale. Brunetul o vedea perfectă din punct de vedere fizic şi mai că şi-ar fi dorit să îi descopere şi interiorul. Nu, nu se referea la acel loc umed şi strâmt pe care avea să-l exploreze cât de curând, ci la tot ce reprezintă ea ca ființă.

       Privi spre ceasul de la mână şi observă că deja trecuse jumătate de oră de la discuția lor. Peste aproximativ o oră aveau să fie iar singuri, asta dacă nu l-ar fi întârziat mulțimea de jurnalişti de afară, dornici de detalii din viața lui. Nu şi în seara asta. Nu avea timp de pierdut şi simțea că pantalonii devin incomozi atunci când îi privea fundul bombat prin rochia de tip sirenă pe care o purta. Se îndreptă cu paşi mărunți, dar în acelaşi timp păstrându-şi mersul elegant şi impunător, spre cele două femei.  Fusese oprit din drumul său de prezența vechiului său prieten, Dylan. Erau prieteni din liceu, încă din momentul în care brunetul începuse să afişeze o admirație profundă pentru alcool şi tutun. Nu că ar fi scăpat de aceste obiceiuri, dar măcar le mai răriseră. Nu putea spune acelaşi lucru şi despre prietenul său, care, în ciuda vârstei, rămăsese un curvar nenorocit care îşi petrecea nopțile în cluburi. Nu îl deranja... Erau prieteni de foarte mult timp şi fusese alături de el chiar şi în perioada petrecută în Regatul Unit.

       - Unde te grăbeşti aşa? îl întrebă şatenul, privindu-l amuzat.

        - Bună şi ție Dylan. Şi mie mi-a fost dor de tine, îl ironiză brunetul, încă privind spre blondă.