Indecent

Capitolul 46

          

              A privit spre cer şi a zâmbit, închizând fericită ochii. Bărbatul i-a strâns mâna şi a privit-o îndelung, simţindu-i fericirea cum se revarsă în el. Erau împliniţi, erau împreună, erau acolo pentru eternitate, iar eternitatea era acolo pentru ei. O simţea ca fiind cea mai strălucitoare stea ce-l călăuzea în noapte. Nu mai auzea pe nimeni în jur, ci avea privirea blocată pe chipul ei şi pe zâmbetul ce i-l contura. 

            - Ai idee cât de fericită sunt? întrebă uşor şi deschise ochii.

             Erau scăldaţi în lacrimi. El nu-i răspunse, ci doar îşi sprijini fruntea de a sa. O simţea fericită, căci ea însăşi era motivul fericirii sale.

           - Până acum cred că aş fi fugit dacă s-ar fi uitat atâta lume la noi, surâse ea.

             Şi chiar aşa era. Zecile de trecători, vizitatori, emigranţi sau imigranţi îi priveau zâmbind. Fericirea lor nu putea fi transpusă fizic, nu era palpabilă, dar se putea simţi. Erau pironiţi în mijlocul trotuarului, simţindu-se de parcă ar fi ajuns în Paradis. Niciodată nu crezuseră că un loc putea fi atât de important, dar Sydney intrase în inima lor odată cu iubirea pe care şi-o purtau. 

             - Ne zâmbesc, murmură jenată.

            Bărbatul râse scurt şi îi sărută fruntea.

             - Suntem aşteptaţi, frumoaso. Aş sta cu cea mai mare plăcere aici şi te-aş ţine în braţe, dar nu mă încântă ideea de a sta în picioare întreaga noapte.

             Râse şi ea şi îşi ridică privirea spre el. Îi şterse unica lacrimă de pe chip şi o înconjură cu unul dintre braţe.

              - Te-ai schimbat, îi spuse. 

            El remarcă sclipirea din ochii ei.

               - În ce sens?

              - La început erai un nesimţit, recunoscu sinceră.

            Îi zâmbi încantată de faptul că se schimbase pentru ea. Nu voia să-l schimbe, l-ar fi acceptat oricum, dar se îndrăgostise pentru a doua oară de el. Era atât de grijuliu, iubitor şi romantic, ceea ce nu credea că Nathan va fi vreodată. Sau dacă ar fi fost, îi părea nespus de rău că nu o descoperise încă de la început. Şi-ar fi dorit să fi fost totul astfel încă de când s-au cunoscut, dar cum altfel ar fi realizat cât de mult se iubesc? Îşi simţea povestea desprinsă dintr-un basm.

             - Dar mă iubeai aşa nesimţit cum eram.

            Nu avu puterea să nege. O conduse spre maşina care îi aştepta şi o ajută să urce, apoi îşi făcu loc lângă ea. O cuprinse în braţe, iar ea îşi sprijini capul de pieptul lui. Era copleşită de sentimente şi de amintiri, mai ales de clipa în care se întorsese din L.A. . Aflase că o iubeşte şi fusese unul dintre cele mai fericite momente din viaţa ei. Acum fiecare clipă îi era încărcată de sentimente.

             - Să nu adormi, îi şopti el.

           Deschise ochii şi realiză că fusese la un pas de a adormi în braţele lui. Îi zâmbi recunoscătoare şi privi în faţă, recunoscând imediat zona în care se aflau. Carl îi ducea spre reşedinţa părinţilor lui Nathan, unde, din câte ştia ea, îi aşteptau cu toţii. Cu toate că îi văzuse de curând, îi era dor de momentele în care familia ei era unită.