Indecent

Capitolul 23

Se spune că de ce ţi-e frică, de aia nu scapi. Până în momentul de faţă am avut de multe ori de-a face cu acest proverb, cam de prea multe ori. Teama de eşecuri, teama de singurătate... M-am gândit că odată şi-odată asta tot s-ar putea întâmpla, am fost părăsită de multe ori, dar niciodată înşelată. M-am gândit de prea multe ori că sunt sortită să fiu singură, dar se pare că nici de data asta nu am scăpat.

Ceva din mine nu s-ar fi aşteptat niciodată la asta, nu din partea lui Nathan. Dar de ce nu? Schimbarea lui mult prea bruscă, faptul că a vrut o relaţie cu mine deşi era un teritoriu încă nedescoperit pentru el, toate astea trebuiau să mi se pară nepotrivite încă de la început. Toate relaţiile avute până acum au fost sortite eşecului, nu ştiu de ce speram că de data asta va fi diferit. Mereu e la fel şi nu cred că asta se va schimba vreodată.

Blair privea şocată acel articol, având o urmă de nervozitate în privire. Probabil se aştepta la asta cum mă aşteptam şi eu. Aruncă ziarul pe masă şi îşi întoarce privirea spre mine.

- Cred că ar trebui să vorbeşti cu el înainte de a trage vreo concluzie. Se poate la fel de bine să fie totul înscenat, spune după câteva clipe şi nu pot să nu-i dau dreptate.

Dar îl sunasem în noaptea aia, îl sunasem de şase ori şi nu îmi răspunsese. Ce aş putea să mai cred acum? Mi se pare normal să trebuiască să discut cu el, dar nu am nici cea mai vagă idee când se va întoarce în Sydney, iar la telefon nu am de gând să o fac. Am nevoie să mă depărtez de tot, viaţa mea a luat o întorsătură prea bruscă şi acum toate astea mă obosesc peste măsură.

- O să vorbesc cu el, spune într-un final.

Dacă va mai fi ceva de discutat...

Nathan Atwell.

- Eu unul spun că tocmai te-ai ars, îmi spune prietenul meu cu o urmă de amuzament în voce.

Chiar că o făcusem. Acum trebuia să suport consecinţele vieţii pe care am dus-o până să părăsesc Londra şi nu îmi convenea deloc. După cm era şi normal, ajunsesem pe primele pagini, încă un motiv pentru care să încep să detest presa. O sunasem pe blondină de zeci de ori, dar nu avea de gând să îmi răspundă, aşa că am sunat-o şi pe sora mea. Spre ghinionul meu, aflaseră amândouă de frumoasa întâmplare cu roşcata de aseară şi, desigur, o interpretaseră greşit. Nici prin gând nu-mi trecuse că aş putea să o înşel pe Reyna.

- Ar trebui să te întorci în Sydney, chiar dacă Richard o să-şi iasă din minţi. Dacă ai noroc, o să înţeleagă situaţia.

În momentul de faţă, cel mai puţin îmi păsa de ce va face tata în legătură cu asta. Trebuia să mă întorc în Sydney şi să lămuresc problema, altfel riscam să o pierd definitiv pe Reyna. Şi nu-mi doresc asta. E singura femeie de care m-am îndrăgostit şi, deşi nu îmi dau seama cum s-a întâmplat asta, nu o pot pierde.

- Ştiu ce o să mă rogi. Da, o să rămân eu aici în caz de orice pentru că sunt un prieten excelent şi nu ai putea face nimic fără mine.

Deşi aş fi râs, îi spun doar un mulţumesc şi mă îndrept spre dormitor. Trebuia să ajung cât mai curând în Sydney, altfel aş risca să termin definitiv relaţia cu ea.

* * *

În Sydney era deja ora douăzeci în momentul în care am ajuns la aeroport, iar găsirea unui taxi m-a întârziat şi mai mult. Reyna nu mă sunase, nici măcar Blair sau tata nu o făcuseră şi ştiu că sunt dezamăgiţi de mine. Dezamăgiţi pentru ceva ce nu am făcut, chiar dacă viaţa pe care am dus-o a dus la asta. Acum regret pentru tot, dar nu pot schimba trecutul.