Indecent

Capitolul 24

                Nu aveam nici măcar un sfert din entuziasmul lui Sam. Ţopăia fericită lângă mine, spunându-mi ce cameră frumoasă are, doar că nu ştie unde să-şi aşeze toate hainele aduse. Eu eram atât de lipsită de viaţă încât îmi lăsasem ambele trolere pe podea, sperând că poate se vor despacheta singure. Nu mi-am imaginat până acum că îmi poate fi atât de dor de cineva. 

 
               Poate greşisem sau poate chiar făcusem alegerea corectă, nu îmi dădeam seama. Nu aveam chef să iau parte la şedinţele de shopping ale lui Sam, nu aveam chef de plajă şi nici măcar să cobor la piscina de jos. Tot ce vreau e să reflectez la tot ceea ce s-a întâmplat şi să-mi dau seama ce vreau în continuare. 

        
             Dacă ar fi să mă iau după ce simt, probabil aş pleca în Sydney cu primul avion. Dar eu alesesem asta, iar el doar îmi respecta alegerile. Aşa era mai bine pentru amândoi, nu puteam să risc acum să se întâmple din nou. Probabil nu i-aş fi iertat-o şi nu mi-aş fi iertat-o nici mie, niciodată. Faptul că mă simţeam atât de incompletă mă speria, până acum nu mi-am dat seama cât de mult îl iubesc pe Nathan. Realizez abia acum, când am pierdut tot.

             - Mă asculţi, blondo? ţipă Sam brusc, trezindu-mă din gândurile mele.

           Şi Nathan îmi spunea blondo. Un mic zâmbet mi se conturează pe chip, amintindu-mi de modul în care ne "înţelegeam" la început. Era atât de nesimţit!

             - Ce spuneai? o întreb cu un zâmbet inocent pe chip.

            - Spuneam că ţi-ar sta bine şatenă, repetă ea.

            - Ce? Nu! Îmi place blondă.

            Îmi plăcea culoarea părului meu şi nu aveam de gând să o schimb prea curând. Îşi dă ochii peste cap, apoi începe să-mi arunce hainele din primul troler pe care-l găseşte. Ştiam deja ce are de gând, nu era nevoie să o întreb. Mă aştepta o plimbare lungă pe străzile Los Angeles-ului ce, probabil, va dura până la noapte. Ce mi-aş putea dori mai mult? Desigur, să pot să dorm şi să îmi iau gândul de la Nathan. Mă simt la un pas de a plânge de nervi de fiecare dată când mă gândesc că eu am fost cea care a cerut nenorocita asta de pauză. Poate era mai bine dacă stăteam lângă el şi încercam să trecem peste.

               - Nu fă faţa aia, Reyna. Luna asta o să faci tot ce o să spun eu pentru că îmi propun să te scot din starea asta, ai înţeles?

            Nu e ca şi când mi-ar da de ales, aşa că aprob cu o mişcare a capului şi aştept să-mi aleagă hainele. Urma o lungă şedinţă de cumpărături care, mai mult ca sigur, avea să fie obositoare. Sper ca măcar după asta să reuşesc să dorm cum trebuie. Tresar când simt materialul fin al unei rochii atingându-mi faţa şi îl dau la o parte.  Era o rochie turquoise, legată în talie cu o cureluşă albă, destul de decentă pentru gustul meu.

               - Cu toc sau fără? întreabă când mă întorc de la baie, îmbrăcată cu rochia ce îmi venea perfect.

              - O să mă risc şi iau sandalele alea, spun eu şi îi fac semn spre sandalele albe de pe podea.

            - Okay. Te aştept la recepţie în cincisprezece minute.

             Iese din cameră, lăsându-mă singură. Încalţ perechea de sandale albe, apoi mă îndrept spre baie pentru a-mi reface machiajul. Aveam nevoie de el, întrucât nu dormisem cum trebuie de ceva timp, iar cearcănele îmi erau mai mult decât evidente. Şi cum aş putea să dorm cu atâtea gânduri? Credeam că o vacanţă mă va salva, dar se pare că nu a fost deloc aşa, ci din contră, mă simt mult mai obosită, mai tristă...  Poate după oboseala pe care o voi acumula pe parcursul zilei, voi reuşi să dorm.