Indecent

Capitolul 20

               

            Privesc de minute bune spre uşa încuiată, dar nu se aude absolut nicio mişcare de dincolo de ea. Mă întind relaxată pe pat, bucurându-mă de clipele de linişte şi singurătate pe care le am în sfârşit. Nu că m-ar deranja prezenţa lui Nathan, dar uneori mai ai nevoie şi să fii singur pentru a reflecta la tot. Toată schimbarea asta din viaţa mea mi se pare prea bruscă. Apariţia lui Nathan mi-a dat toată viaţa peste cap, dar într-un mod pozitiv şi în acelaşi timp nefiresc.

                Mi se pare ireal să mă îndăgostesc de un bărbat într-o perioadă atât de scurtă de timp. La fel de ireal precum modul în care mă simt atrasă de Nathan, modul perfect în care ne potrivim... Nu am fost în viaţa mea atât de atrasă de un bărbat, mai ales de un bărbat dorit de atâtea femei. Am văzut cum e privit de fiecare dată când iese pe strada, la ultima petrecere care s-a organizat şi nu poate să nu-mi fie teamă că într-o zi totul se va termina.

                Odată cu o relaţie vin şi grijile, uneori nefondate. Oricât ai încerca, nu poţi să nu te gândeşti la faptul că vreodată va apărea cineva mai bun decât tine, iar tu vei fi dat la o parte şi uitat în scurt timp. Asta e şi în cazul meu. Nu am crezut niciodată că am un corp superb sau că sunt extrem de frumoasă, deşi Nathan mă face să mă simt în felul ăsta. Dacă mai târziu va apărea o femeie mult mai bună decât mine?

                Încerc să nu mă gândesc prea mult la asta, ştiind că mi-ar face doar rău. Nu l-am văzut pe Nathan luându-şi ochii de la mine pentru a privi o altă femeie, nu încă. Nu am idee cum aş reacţiona în astfel de momente, dar spre dispeararea mea sunt genul de persoană care se supără extrem de uşor, iar asta e, probabil, enervant pentru oamenii din jurul meu. Nu sunt, nu am fost şi sper că nici nu voi fi genul de persoană care să accepte să fie înşelată şi mai ales să tragă de un lucru care oricum nu ar duce nicăieri. Uneori suntem nevoiţi să suferim doar ca să ne fie bine în viitor.

             Tresar uşor atunci când aud paşi pe coridor, dar Nathan intră direct în camera lui, trântind uşa în urmă. Poate nu trebuia să fac asta, dar modul în care s-a comportat cu Sam şi Dylan a fost mai mult decât nepoliticos. Oricât de mult aş vrea să reuşesc să adorm în momentul de faţă, nu pot. Îmi trag una dintre perne peste faţă şi oftez frustrată, apoi o arunc în partea cealaltă de pat. Oare s-a supărat? Întind mâna spre telefon şi observ că mă aflu de jumătate de oră în cameră şi nu am făcut nimic altceva înafară de a mă gândi. Mă ridic din pat şi mă îndrept spre baie pentru a face un duş.

            Nathan Atwell. 

               Ies din baie, vizibil mai relaxat după un duş rece. Aproape uitasem de modul în care mă abandona la început, excitat. Mă trântesc în pat, dar nu simt că aş putea măcar să dorm în noaptea asta. Cum o să reuşesc să dorm în alea două nopţi pe care o să le petrec în Londra? Probabil o să am o blondă care mi se învârte în minte în fiecare moment. Aud uşa de la camera ei şi ridic capul, zâmbind atunci când intră în a mea.

          - Nu pot să dorm, se plânge ea şi se aşează pe margina patului.

             Nici eu nu puteam să dorm dacă nu simţeam că e în braţele mele. Îi fac loc lângă mine, fără să mai spun nimic. Nu aveam de gând să o las aşa pentru ceea ce mi-a făcut în seara asta, dar momentan am nevoie doar să doarmă cu mine.  O să fie mai plăcut să o pedepsesc atunci când nu se aşteaptă.

          - Eşti supărat? întreabă după câteva clipe, ridicându-şi capul.

         - Nu, iubito. Nu sunt supărat. Atât că mi-a venit să te leg de pat, să te excit şi să te las acolo toată noaptea, adaug în mintea mea.